Ca un foc în oase

Cuvintele aspre spuse de Ieremia lui Paşhur şi naţiunii nu veneau de la el; profetul nu le-a rostit la mânie, din cauză că fusese ţinut în temniţă o zi întreagă, ci erau cuvintele pe care Domnul i le încredinţase pentru popor.

Cuvintele consemnate mai departe însă izvorăsc direct din inima lui Ieremia şi au fost consemnate sub inspiraţia Duhului Sfânt. Ele exprimă strigătul sincer al unui om neîmpăcat cu situaţia în care se găseşte şi care o deplânge.

Citeşte Ieremia 20:7-14. Ce spune profetul aici? De ce I se plânge el
Domnului?

Ieremia 20:7-14
7. M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine.
8. Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!”, aşa încât cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua.
9. Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.
10. Căci aud vorbele rele ale multora, spaima care domneşte împrejur. – „Învinuiţi-l”, strigă ei; „haidem să-l învinuim!” Toţi cei ce trăiau în pace cu mine pândesc să vadă dacă mă clatin şi zic: „Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el şi ne vom răzbuna pe el!”
11. Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umple de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă: de o veşnică ruşine care nu se va uita!
12. Şi acum, Doamne Dumnezeul oştirilor care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rinichii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ţie îmi încredinţez pricina. –
13. Cântaţi Domnului, lăudaţi pe Domnul! Căci El izbăveşte sufletul celui nenorocit din mâna celor răi. –
14. Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama să nu fie binecuvântată!

La prima vedere, cuvintele lui sună aproape a blasfemie. Nu putem să nu ne întrebăm: De ce spune el că Domnul l-a înduplecat când l-a avertizat de la început că avea să se confrunte cu o împotrivire aprigă? Totuşi el se plânge.

Cum a exprimat Ieremia lupta care se dădea în interiorul său?

Ieremia 20:9
Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este ca un foc mistuitor închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot.

I-ar fi plăcut să-şi înceteze lucrarea, dar cuvântul lui Dumnezeu era ca un foc în inima sa şi în oasele sale. Ce metaforă puternică pentru un om care-şi cunoştea chemarea şi care, în ciuda suferinţei personale, a decis să şi-o urmeze orice ce s-ar fi întâmplat! (Găsim un gând similar în Amos 3:8 şi în 1 Corinteni 9:16)

Amos 3:8
Leul răcneşte: cine nu se va speria? Domnul Dumnezeu vorbeşte: cine nu va proroci?

1 Corinteni 9:16
Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!

În toate aceste cuvinte, vedem lupta pe care Ieremia trebuia să o ducă; vedem marea luptă care se dădea în afara şi în interiorul său. În prima clipă, el se roagă Domnului să-i salveze pe cei păcătoşi, pentru ca, în clipa următoare, să blesteme ziua în care s-a născut.

Cum este mai bine: să exprimăm înaintea lui Dumnezeu tot ce ne împovărează în legătură cu chemarea noastră sau să păstrăm pentru noi ceea ce simţim? De ce? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO