[luni, 19 februarie] „Învață-ne să ne numărăm bine zilele!”

 

 

2. Citește Psalmii 90; 102:11 și 103:14-16. Care este situația în care se află oamenii?

 

Psalmii 90

„1 Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost din neam în neam.
2 Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!
3 Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!”
4 Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.
5 Îi mături ca un vis: dimineaţa sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:
6 înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.
7 Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.
8 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.
9 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.
10 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.
11 Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?
12 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!
13 Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!
14 Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.
15 Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!
16 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta şi slava Ta fiilor lor!
17 Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!”

 

Psalmii 102:11

„Zilele mele sunt ca o umbră gata să treacă şi mă usuc ca iarba”.

 

Psalmii 103:14-16

„14 Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.
15 Omul – zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp!
16 Când trece un vânt peste ea, nu mai este şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte”.

 

Existența omului căzut nu este decât un abur în lumina veșniciei. O mie de ani în ochii lui Dumnezeu sunt ca „o strajă din noapte”, care dura trei sau patru ore (Psalmii 90:4). În comparație cu timpul divin, viața omului zboară (90:10). Cei mai puternici dintre oameni sunt asemănați cu cele mai firave plante (90:5,6; 103:15,16). Cu toate acestea, până și acea viață scurtă este plină de trudă și de durere (90:10). Până și  oamenii seculari, care nu au nicio credință în Dumnezeu, deplâng scurtimea vieții, în special în raport cu veșnicia, care este undeva acolo și despre care știu că amenință să continue fără ei. Psalmul 90 prezintă condiția umană în contextul grijii lui Dumnezeu pentru oameni în calitatea Sa de Creator al lor. Domnul a fost locul de adăpost pentru copiii Săi din toate generațiile (90:1,2). Cuvântul ebraic ma´on, „loc de adăpost” Îl descrie pe Dumnezeu ca refugiu sau ascunziș pentru poporul Său (91:9). Dumnezeu Își stăpânește mânia sfântă și Își pune harul din nou la dispoziție. Psalmistul exclamă: „Dar cine cunoaște puterea mâniei Tale și furia Ta?” (90:11, NTR), sugerând că nimeni nu a simțit vreodată efectul deplin al mâniei lui Dumnezeu față de păcat, prin urmare există speranța ca oamenii să se pocăiască și să dobândească înțelepciune pentru o viață neprihănită.

 

Înțelepciunea biblică include nu doar simpla inteligență, ci venerație față de Dumnezeu. Înțelepciunea de care avem nevoie este să știm cum „să ne numărăm bine zilele” (90:12). Dacă ne putem număra zilele înseamnă că zilele noastre sunt limitate și că știm că sunt limitate. Trăirea înțeleaptă înseamnă conștientizarea caracterului tranzitoriu al vieții în așa fel încât să ducă la credință și la ascultare. Această înțelepciune este dobândită numai prin pocăință (90:8,12) și prin darul iertării, compasiunii și milei lui Dumnezeu (90:13,14). Problema noastră fundamentală nu constă în faptul că suntem creați ca ființe umane, ci păcatul și ce a adus păcatul în lumea noastră constituie problema noastră. Efectele lui distrugătoare se văd peste tot și în fiecare persoană. Mulțumită însă Domnului Isus, s-a făcut posibilă o cale de ieșire din starea noastră căzută (Ioan 1:29; 3:14-21). Altfel nu am fi avut nicio speranță.

 

Ce perspective avem în Isus, indiferent cât de repede trece viața noastră? (Vezi Ioan 3:16.) Ce speranță am avea fără El?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO