[miercuri, 21 decembrie] Judecata executorie

 

 

În Evul Mediu a existat o puternică tendință de a-L descrie pe Dumnezeu ca un Judecător sever, gata să pedepsească. Astăzi, tendința este aceea de a-L descrie ca Tată iubitor, îngăduitor, care niciodată nu Își pedepsește copiii. Dar iubirea fără dreptate se va preface în haos și anarhie, iar dreptatea fără dragoste se va transforma în oprimare și subjugare. Procesul de judecată al lui Dumnezeu este o perfectă îmbinare a dreptății și a harului, ambele derivând din iubirea Sa necondiționată. În istoria omenirii, judecata cu caracter executoriu este intervenția finală și ireversibilă a lui Dumnezeu de pedepsire. Judecăți punitive limitate au mai avut loc, de exemplu, cu ocazia alungării din cer a lui Satana și a îngerilor lui răzvrătiți (Apocalipsa 12:7-12), cu ocazia izgonirii lui Adam și a Evei din Eden (Geneza 3), a potopului (Geneza 6 – 8), a distrugerii Sodomei și Gomorei (Geneza 19; Iuda 7), a morții întâilor născuți din Egipt (Exodul 11 – 12) și a morții lui Anania și Safirei (Faptele 5:1-11). Deci nu este de mirare că va fi o judecată executorie a celor nelegiuiți și la sfârșitul istoriei umane.

 

4. Citește 2 Petru 2:4-6 și 2 Petru 3:10-13. Ce înțelegem despre natura judecății finale cu caracter executoriu? Finalizarea judecății, în contrast cu prelungirea ei veșnică, înseamnă denaturarea dreptății? Sau manifestarea ei?

 

2 Petru 2:4-6

„4 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; 5 dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; 6 dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire…”

 

2 Petru 3:10-13

„10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. 11 Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, 12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? 13 Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea”.

 

„Bunătatea și îndelungata toleranță a lui Dumnezeu, răbdarea și mila Sa exercitate față de supușii Săi nu Îl vor împiedica să-l pedepsească pe păcătosul care a refuzat să se supună cerințelor Lui. Nu se cuvine ca lui Dumnezeu să Îi dicteze omul – un călcător al Legii sfinte a lui Dumnezeu, iertat doar în virtutea marelui sacrificiu pe care El l-a făcut când L-a dat pe Fiul Lui să moară pentru cei păcătoși, fiindcă Legea Sa era de neschimbat” (Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 12, p. 208). Dumnezeu a făcut tot ce putea face pentru a salva omenirea de la pieirea veșnică, inclusiv cu un preț enorm pentru El. În definitiv, cei pierduți au făcut alegeri care le-au atras acest sfârșit nefericit. Ideea că judecata lui Dumnezeu în dreptul celor pierduți, chiar și distrugerea lor (în contrast cu chinul veșnic), ar fi contrară caracterului unui Dumnezeu iubitor este pur și simplu greșită. Dragostea lui Dumnezeu, și numai dragostea Lui, necesită și dreptate.

 

Ce ne învață crucea însăși despre ce a fost dispus să facă Dumnezeu ca să-i salveze pe toți cei care vor fi salvați?

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO