[joi, 22 decembrie] Moartea a doua

 

 

Dumnezeu îndreaptă mersul istoriei omenirii spre punctul ei culminant final. La încheierea miei de ani, toți morții nelegiuiți sunt înviați ca să-și primească sentința finală (Apocalipsa 20:5,11-15). Apoi, când tot procesul de judecată este încheiat și nu se mai poate adăuga nimic, toți cei răi vor recunoaște dreptatea lui Dumnezeu. „Având în vedere toate aspectele marii lupte, întregul univers, atât ființele loiale, cât şi cele rebele, declară în unanimitate: «Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!»” Și însuși Satana „va face plecăciune și va recunoaște dreptatea sentinței primite” (Ellen G. White, „Tragedia veacurilor”, p. 670, 671). 

 

5. Citește Maleahi 4:1; Apocalipsa 20:14,15 și 21:8. Cât de eficiente vor fi „iazul de foc” și „moartea a doua”?

 

Maleahi 4:1

„Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură”.

 

Apocalipsa 20:14,15

„14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. 15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc”.

 

Apocalipsa 21:8

„Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”

 

Distrugerea finală a lui Satana, a îngerilor lui și a celor nelegiuiți va curăța universul de păcat și de consecințele acestuia. Totuși, chiar și distrugerea finală a celor răi este un act de dragoste din partea lui Dumnezeu, nu doar față de sfinți, ci și față de cei răi. Aceștia ar prefera să moară decât să trăiască în prezența unui Dumnezeu care este „un foc mistuitor” pentru păcat (Evrei 12:29). „[Cei răi] și-ar dori să fugă din acel loc sfânt şi ar prefera distrugerea, ca să se poată ascunde de faţa Aceluia care a murit ca să-i răscumpere. Prin propriile alegeri, cei răi îşi pecetluiesc singuri soarta. Excluderea lor din ceruri este voluntară, în ce-i priveşte pe ei, şi dreaptă şi plină de îndurare, în ce-L priveşte pe Dumnezeu” (Ibidem, p. 543).

 

Astfel, exterminarea păcatului și a păcătoșilor – spre deosebire de teoria nebiblică a nesfârșitelor suferințe din iad – constituie o pedeapsă echitabilă și proporțională pentru tot ce-ar fi putut comite vreodată oamenii răi. De asemenea, aceasta confirmă și faptul că păcatul a avut un început și va avea un sfârșit. Apoi, întregul univers va reveni la perfecțiunea lui originară, de dinainte ca păcatul, răul și neascultarea să apară în mod misterios și fără nicio justificare.

 

Lăudat să fie Domnul care, în calitate de „Judecătorul [nostru] cel drept” (2 Timotei 4:8), va lua hotărârea corectă de a le oferi celor neprihăniți nemurirea, iar celor nelegiuiți nimicirea veșnică.

 

De ce ar fi greșită ideea ca Dumnezeu să îi salveze pe toți oamenii la sfârșit? De ce este aceasta o idee de-a dreptul rea?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO