[joi, 29 septembrie] Răspândirea necredinței

 

 

5. Citește Apocalipsa 12. Ce aflăm despre extinderea rebeliunii din cer pe pământ?

 

Apocalipsa 12

„În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. 2 Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască. 3 În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. 4 Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte. 5 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie. 6 Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile. 7 Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, 8 dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. 9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 10 Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. 11 Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. 12 De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.” 13 Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. 14 Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui. 15 Atunci, şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. 16 Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură. 17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos”.

 

Căderea lui Lucifer nu a însemnat doar o ciocnire de idei incompatibile. Capitolul 12 din Apocalipsa ne spune că un mare război a izbucnit în cer între Lucifer și îngerii lui, pe de o parte, și Hristos și îngerii Lui, pe de altă parte. În acest pasaj, Lucifer este numit „balaurul cel mare”, „șarpele cel vechi”, „diavolul și Satana” și „pârâșul fraților noștri” (Apocalipsa 12:9,10). La Hristos se face referire prin „Mihail” (Apocalipsa 12:7), care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”. Pe baza versetului 9 din Iuda – „arhanghelul Mihail” –, unii exegeți cred că este vorba doar de o ființă îngerească. Dar în cartea Daniel, fiecare viziune importantă culminează cu Hristos și Împărăția Sa fără sfârșit – piatra dezlipită „fără ajutorul vreunei mâini” (Daniel 2:34,45), „Unul ca un Fiu al omului” (Daniel 7:13), „căpetenia oștirii”, „Domnul domnilor” (Daniel 8:11,25) și „marele voievod Mihail” (Daniel 12:1). Așadar, după cum „Îngerul Domnului” este Domnul Însuși (Exodul 3:1-6; Faptele 7:30-33 etc.), Mihail trebuie să fie aceeași Persoană divină, adică Hristos Însuși.

 

Capitolul 12 din Apocalipsa oferă o imagine generală a acestei lupte, ce încă se desfășoară și care (1) a început în cer cu răzvrătirea lui Lucifer și a unei treimi dintre îngeri, (2) a culminat cu victoria decisivă a lui Hristos la cruce și (3) continuă încă împotriva poporului rămășiței lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului. Referindu-se la începutul acestei lupte, Ellen G. White afirmă că „Dumnezeu, în marea Sa îndurare, a fost îngăduitor cu Lucifer. Nu a fost imediat retrogradat din poziţia lui înaltă când a început să nutrească spiritul de nemulţumire şi nici măcar când a început să-şi prezinte falsele pretenţii înaintea îngerilor loiali. I s-a permis să stea mult timp în cer. În repetate rânduri i s-a oferit iertare, cu condiţia să se pocăiască şi să se supună lui Dumnezeu” (Tragedia veacurilor, p. 495-496). Nu știm cât a durat războiul în cer. Indiferent de intensitatea sau durata lui, aspectul cel mai important este că Satana și îngerii lui „n-au putut birui; și locul lor nu li s-a mai găsit în cer” (Apocalipsa 12:8; vezi și Luca 10:18). Desigur, acum problema este că ei au venit aici, pe pământ.

 

În ce anume vedem realitatea acestei bătălii care se dă pe pământ? Care este singura noastră speranță de a ieși învingători în această bătălie?

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO