[marți, 12 aprilie] Crima

 

 

3. Cum a ajuns Cain să-l omoare pe fratele său? Care au fost etapele?

 

Geneza 4:3-8

„3 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. 4 Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui, 5 dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. 6 Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? 7 Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” 8 Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar, pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât”.

 

1 Ioan 3:12

„…nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite”.

 

Reacția lui Cain are două faze: „Cain s-a mâniat foarte tare și i s-a posomorât fața” (Geneza 4:5). Se pare că mânia lui Cain era îndreptată spre Dumnezeu și spre Abel. Cain s-a înfuriat pe Dumnezeu pentru că se considera victima unei nedreptăți, iar pe Abel pentru că era invidios pe fratele său. De ce invidios? Doar din cauza jertfei? Cu siguranță s-au derulat mai multe în culise decât ne este descoperit în aceste câteva texte. Oricare ar fi fost problema, Cain era demoralizat, deprimat, că jertfa lui nu fusese acceptată.

 

Cele două întrebări ale lui Dumnezeu din Geneza 4:6 sunt corelate cu cele două stări ale lui Cain. Este de notat că Dumnezeu nu îl acuză pe Cain. Ca în cazul lui Adam, Dumnezeu pune întrebări nu pentru că nu știe răspunsurile, ci pentru că vrea ca cel furios, Cain, să privească în el însuși și să înțeleagă motivul pentru starea pe care o are. Ca întotdeauna, Domnul caută să-Și răscumpere copiii căzuți, chiar și atunci când aceștia Îl dezamăgesc cumplit.

 

În primul rând, Dumnezeu îl îndeamnă pe Cain să „[facă] bine” (vers. 7), să se comporte corect. Este o chemare la pocăință și la schimbarea atitudinii. Dumnezeu îi promite lui Cain că va fi „primit” și iertat. Într-un anumit sens, Dumnezeu îi spune lui Cain că poate găsi acceptare la El, dar totul trebuie să se desfășoare cum consideră Dumnezeu, nu Cain.

 

Pe de altă parte, „dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești” (Geneza 4:7). Sfatul lui  Dumnezeu a scos la iveală rădăcina păcatului, iar aceasta este chiar în Cain. Cel de-al doilea sfat al lui Dumnezeu este cu privire la atitudinea potrivită față de păcat, care pândește la ușă și a cărui dorință „se ține după tine”. Dumnezeu îndeamnă la autocontrol: „tu să-l stăpânești”. Același principiu se regăsește în Epistola lui Iacov, care lămurește că „fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit” (Iacov 1:14). Evanghelia ne oferă promisiunea nu doar a iertării păcatului, ci și a biruinței asupra lui (vezi 1 Corinteni 10:13). În final, Cain nu a avut pe cine altcineva să dea vina pentru păcatul lui decât pe el însuși. Nu se întâmplă în general și cu noi așa?

 

Suntem în Săptămâna Libertății Religioase. Ce lecție învățăm, din această întâmplare nefericită cu Cain, despre atitudinea adecvată față de persoanele care nu doresc să aibă nicio religie?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO