[duminică, 20 martie] Grija față de poporul lui Dumnezeu
1. Ce rol a jucat ospitalitatea în biserica primară?
Evrei 13:1,2
„Stăruiţi în dragostea frăţească. 2 Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri”.
Romani 12:13
„Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi”.
1 Timotei 3:2
„Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii”.
Tit 1:8
„…ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat,…”
1 Petru 4:9
„Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire”.
Creștinismul a fost o mișcare de oameni străini și călători care adesea au depins de ospitalitatea celorlalți, atât a creștinilor, cât și a necreștinilor. Probabil că îndemnul de „a nu uita” să manifestăm ospitalitate nu se referă doar la a nu ne veni în gând să poftim pe cineva în casă, ci și la neglijarea voită a celor fără adăpost.
Pavel nu are în vedere ospitalitatea manifestată doar față de frații de credință. El le reamintește cititorilor epistolei sale că, atunci când au fost ospitalieri cu străinii, unii au găzduit, fără să știe, pe îngeri (Evrei 13:2). Probabil se gândea la vizita pe care cei trei bărbați le-au făcut-o lui Avraam și Sarei (Geneza 18:2-15). Ospitalitatea presupune să împărțim ceea ce avem cu o altă persoană și să suferim cu alții, așa cum a făcut și Isus pentru noi (Evrei 2:10-18).
Dragostea frățească față de cei întemnițați nu însemna doar să-i amintească în rugăciunile lor, ci și să le aducă alinare oferindu-le sprijin material și emoțional. Exista riscul ca aceștia să fie neglijați în mod voit. Cei care le ofereau sprijin material și emoțional oamenilor condamnați de societate se identificau cu ei. Într-un anumit sens, ei se făceau „părtași” cu ei și deveneau vulnerabili în fața abuzului social (Evrei 10:32-34).
Limbajul și imaginile pe care Pavel le folosește în îndemnul său sunt pentru a-i încuraja pe cititori să-i sprijine pe cei aflați în închisoare. În primul rând, autorul le reamintește cititorilor de sprijinul pe care ei li l-au oferit în trecut fraților lor întemnițați. Ei s-au făcut tovarăși sau „părtași” cu aceia care fuseseră „puși ca priveliște în mijlocul ocărilor și necazurilor” (Evrei 10:33). În al doilea rând, limbajul „suferinței” evocă exemplul lui Moise, care a ales mai degrabă „să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului” (Evrei 11:25). În final, Pavel evidențiază idealul dragostei frățești. El le reamintește cititorilor că „și [ei sunt] în trup” (Evrei 13:3). Și ei sunt părtași aceleiași condiții umane și ar trebui să-i trateze pe semeni așa cum și-ar dori să fie tratați ei înșiși dacă s-ar afla în aceleași circumstanțe, și anume în închisoare. Oamenii ar trebui deci să le ofere deținuților sprijin material și emoțional, dovedindu-le că nu i-au abandonat.
Ce altceva mai putem face pentru cei ce sunt închiși, fie că sunt membri ai bisericii sau nu?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
