[vineri, 8 octombrie] Un gând de încheiere

 

 

„Potrivit imaginii biblice despre canaaniți, oamenii aceștia erau extrem de nelegiuiți și nimicirea lor a reprezentat judecata lui Dumnezeu pentru păcatele lor. Distrugerea canaaniților nu a fost nici prima, nici ultima dată când Dumnezeu a acționat în felul acesta. Diferențele dintre destinul canaaniților și destinul omenirii (cu excepția familiei lui Noe), așa cum îl descrie Geneza 6–9, au constat în dimensiunea și în mijlocul distrugerii. […]

 

Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca israeliții să facă din herem (distrugere totală) o politică generală față de cei din afara lor. În mod explicit, Deuteronomul 7:1 identifică și, astfel, delimitează popoarele-țintă. Israeliții nu trebuiau să acționeze la fel împotriva arameilor, a edomiților, a egiptenilor sau a oricărui alt popor (cf. Deuteronomul 20:10-18). […]

 

Canaaniții au avut parte de un destin cu care, în cele din urmă, toți păcătoșii se vor confrunta: judecata lui Dumnezeu. […]

 

Deși, ca popor, canaaniții au fost țintele judecății lui Dumnezeu, ei au avut înainte cel puțin patruzeci de ani de avertizare (vezi mărturia lui Rahav din Iosua 2:8-11).” – Daniel I. Block, „The NIV Application Commentary: Deuteronomy” (Zondervan, Grand Rapids, Mich., 2012, pp. 98–99)

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO