[joi, 30 septembrie] Apostazie și pedeapsă

 

 

„Vom face tot ce a zis Domnul!” (Exodul 19:8); vezi și Exodul 24:3; 24:7). Deși, fără îndoială, poporul lua în serios cuvintele acestea de fiecare dată când le rostea, istoria sacră ne arată că, din păcate, acțiunile copiilor lui Israel le-au contrazis în repetate rânduri declarațiile și angajamentele. Cu toate că erau poporul ales, cu toate că intraseră de bunăvoie în legământ cu Domnul, ei nu și-au făcut partea, care, în realitate, se rezuma la un singur lucru.

 

6. Care era partea esențială care-i revenea lui Israel în cadrul legământului?

 

Exodul 19:4,5

„4 ‘Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. 5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu…”.

 

Chemarea de a asculta de Dumnezeu, de a păzi Legea Lui, nu era legalism atunci mai mult decât este acum (vezi Matei 7:24-27; Ioan 14:14; Iacov 2:20; Romani 6:11,12); și totuși, din nou și din nou, copiii lui Israel au dat greș în a-și împlini partea din cadrul înțelegerii.

 

Într-adevăr, mai înainte, chiar în fața priveliștii muntelui Sinai, ei căzuseră într-o apostazie cruntă (vezi Exodul 32:1-6). Din nefericire, se pare că lipsa de credincioșie a reprezentat mai mult regula decât excepția și, astfel, în loc să intre imediat în Țara Promisă, ei au pribegit prin pustie patruzeci de ani.

 

7. Care era consecința pe care trebuia să o suporte poporul pentru că refuzase să asculte de Domnul?

 

Numeri 14:28-35

„28 Spune-le: ‘Pe viaţa Mea’, zice Domnul, ‘că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele! 29 Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cârtit împotriva Mea 30 nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun. 31 Pe copilaşii voştri însă, despre care aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi. 32 Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. 33 Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. 34 După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an de fiecare zi, şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi. 35 Eu, Domnul, am vorbit! În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări, care s-a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustia aceasta şi în ea vor muri’.””

 

Atunci, ca și acum, neascultarea se manifestă nu numai printr-o răzvrătire fățișă (deși se întâmplă și așa), ci, adesea, și prin refuzul de a ne încrede în ce ne spune Dumnezeu! Ce a făcut ca acest păcat să fie și mai grav în dreptul lui Israel a fost că, așa cum le-a reproșat chiar Dumnezeu, toți acești oameni văzuseră „cu ochii lor slava Mea și minunile pe care le-am făcut în Egipt și în pustie și totuși M-au ispitit de zece ori acum” (Numeri 14:22). În ciuda a tot ce văzuseră și trăiseră în viața lor, ei au refuzat în continuare să asculte de Domnul și să ia în stăpânire țara, în ciuda făgăduinței lui Dumnezeu că aveau să reușească (Numeri 13–14).

 

Gândește-te la ce este scris mai sus, și anume că neascultarea derivă dintr-o lipsă de încredere în Cuvântul lui Dumnezeu. De ce este adevărat acest lucru și cum putem să învățăm să ne încredem mai mult în Dumnezeu?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO