[sâmbătă, 19 septembrie] Un pas prin credință

 

Text de memorat:

 

Filipeni 2:5-7

„5 Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: 6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7 ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor”.

 

Faptul că Isus a părăsit slava cerului, închinarea îngerilor și părtășia cu Tatăl a fost un sacrificiu inimaginabil. Totuși, El a venit în lumea aceasta a suferinței și a morții ca să ne descopere caracterul plin de iubire al Tatălui, să recâștige încrederea rasei umane și să răscumpere omenirea întreagă. „Noi nu vom putea pricepe niciodată cât a costat răscumpărarea noastră, până nu vom sta în fața tronului lui Dumnezeu, împreună cu Răscumpărătorul nostru. Când slava locuințelor veșnice va străluci înaintea ochilor noștri extaziați, ne vom aminti că Isus a părăsit toate acestea pentru noi și nu numai că S-a exilat din curțile cerești, dar a riscat să fie înfrânt și să fie pierdut pentru veșnicie. Atunci ne vom depune coroanele la picioarele Sale și vom cânta: «Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda» (Apocalipsa 5:12).” – Ellen G. White, „Hristos, Lumina lumii”, p. 131

 

Sacrificiul pe care Isus l-a făcut pentru salvarea noastră este incomensurabil. Este o chemare la sacrificiu atunci când ne lăsăm călăuziți de El, când Îi acceptăm porunca și ne unim cu El pentru a ajunge la oamenii pierduți și a-i aduce în Împărăția Sa. Cu toate că sacrificiile noastre nu pot fi niciodată și în niciun fel comparate cu ale Lui, slujirea pentru câștigarea de suflete este un salt al credinței. Ne scoate din zona noastră de confort și ne duce pe un teren necunoscut. Câteodată, Domnul ne cheamă să facem sacrificii, însă bucuriile pe care ni le oferă sunt mult mai mari.

 

 

Studiu la rând:

 

Biblia: Isaia 22–28
1. Ce spune profetul că aveau să facă cei ce numărau casele Ierusalimului?
2. Unde scrie că Domnul „nimicește moartea pe vecie” și „șterge lacrimile de pe toate fețele”?
3. Sub ale cui picioare și sub ai cui pași avea să fie călcată „cetatea îngâmfată”?
4. Ce se va întâmpla cu „cununa îngâmfată” și ce fel de „cunună” avea să poarte rămășița poporului?

 

Ellen G. White, „Evanghelizare”, subcapitolul „Întâmpinarea prejudecăților și împotrivirii”
5. Cum trebuie tratați adversarii cei mai înverșunați?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO