Secarea Eufratului

4. Ce simbolizează Eufratul? Ce reprezintă secarea Eufratului în contextul celor șapte plăgi finale?

Apocalipsa 16:12
Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit.

Apocalipsa 17:1,15
1. Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.

15. Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.

În Vechiul Testament, Eufratul era o sursă vitală pentru dușmanii Israelului, Babilonul și Asiria (Isaia 7:20; Ieremia 46:10). El trecea prin Babilon și era important pentru cetate fiindcă hrănea plantele și le oferea apă oamenilor. Babilonul nu putea supraviețui fără apele Eufratului.

Apocalipsa 17:1 spune despre Babilonul din timpul sfârșitului că „șade pe ape mari”, făcând probabil referire la Eufrat (Ieremia 51:13). Apocalipsa 17:15 explică faptul că apele pe care stă el reprezintă oamenii care îl susțin, puterile civile și politice din spatele sistemului religios. Puterile acestea își vor retrage în cele din urmă suportul.

Scena plăgii a șasea reflectă capturarea Babilonului antic de către Cirus Persanul (Daniel 5). Potrivit istoricului antic Herodot, într-o noapte, pe când împăratul Belșațar și demnitarii lui erau la ospăț, persanii au deviat cursul Eufratului și au pătruns în cetate prin albia râului, luându-i prin surprindere.

Secarea simbolică a Eufratului din Apocalipsa 16:12 duce la prăbușirea Babilonului din timpul sfârșitului. Din moment ce Eufratul reprezintă aici puterile lumii care i-au oferit Babilonului suportul lor, secarea Eufratului simbolizează retragerea acestui suport și atacarea Babilonului, acțiune care duce la prăbușirea lui.

Când asistă la dereglările din natură (vezi Apocalipsa 16:10,11), oamenii apelează la protecția Babilonului. Când este afectat însă și sediul autorității lui prin plaga a cincea, ei înțeleg că Babilonul nu-i poate ocroti. Atunci se simt înșelați și se întorc împotriva lui, provocându-i prăbușirea (vezi Apocalipsa 17:16). Cu toate acestea, inimile lor rămân mai departe împietrite împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său. Ei sunt astfel o pradă ușoară pentru ultima amăgire a lui Satana, care va antrena lumea în marea bătălie contra lui Dumnezeu.

În ce situații ai învățat cât de riscant este să-ți pui încrederea în oameni și în instituțiile umane?