Responsabilităţile ispravnicului

Un ispravnic (administrator) înţelept este caracterizat de dispoziţia de a accepta şi a practica principiul moral al responsabilităţii personale. Acceptarea responsabilităţii personale constă din deciziile pe care le luăm şi din acţiunile noastre. Ea recunoaşte relaţia cauză-efect. Dispoziţia de a accepta responsabilitatea personală este trăsătura definitorie a administratorului lui Dumnezeu, care trebuie să urmărească un singur scop: promovarea intereselor Proprietarului. De aceea, dispoziţia aceasta defineşte relaţia lui cu Dumnezeu.

„Dumnezeu doreşte să-i aducă pe oameni într-o relaţie directă cu Sine. În atitudinea Sa faţă de fiinţele omeneşti, El recunoaşte întotdeauna principiul responsabilităţii personale. El caută să încurajeze un simţ al asumării personale a răspunderii şi să imprime nevoia de călăuzire personală. Darurile Sale le sunt date oamenilor în mod individual. Orice om a fost făcut un administrator al unor bunuri sacre încredinţate lui. Fiecare trebuie să se achite de responsabilităţile încredinţate, conform îndrumărilor Dătătorului, şi fiecare va trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu de isprăvnicia sa.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 7, ed. 2017, p. 142

Când devenim administratori ai lui Dumnezeu, nu plasăm răspunderile noastre în sarcina unei alte persoane sau unei organizaţii. Responsabilitatea noastră este personală şi se va reflecta în toate interacţiunile cu cei din jur (Geneza 39:9; vezi şi Daniel 3:16). Ne vom îndeplini sarcinile imediate cât mai bine posibil. Succesul depinde mai degrabă de credinţa noastră şi de curăţia sufletească decât de inteligenţă şi de talent.

6. Cum înţelegem textul următor în contextul administrării bunurilor lui Dumnezeu?

2 Corinteni 5:10
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Teologii şi filosofii au dezbătut secole la rând subiectul liberului-arbitru. Dar Scriptura este clară: omul are voinţă liberă şi libertate de decizie, altfel judecata după fapte nu ar avea niciun sens. Noi avem responsabilitatea personală de a lua, prin harul lui Dumnezeu, deciziile corecte în tot ce facem, inclusiv în modul de a administra toate bunurile încredințate de Domnul.