Administratorii în Vechiul Testament

În Vechiul Testament întâlnim termenul „econom” (Geneza 43:19 şi 44:1,4), care desemna persoana însărcinată cu administrarea averii cuiva, sau „mai-mare peste” (1 Împăraţi 16:9). Administratorul avea grijă de gospodăria şi averile stăpânului său şi era dator să facă ce îi cerea acesta.

Iată câteva caracteristici ale unui administrator, aşa cum sunt prezentate în Vechiul Testament. În primul rând, poziţia de administrator era una de mare răspundere (Geneza 39:4). Administratorii erau aleşi pe baza abilităţilor lor şi se bucurau de respect şi de încredere din partea stăpânilor lor dacă se achitau bine de sarcină. În al doilea rând, ei ştiau că bunurile de care aveau grijă erau ale stăpânilor lor (Geneza 24:34-38). Aceasta este diferenţa principală dintre administrator şi stăpân. Administratorii sunt conştienţi de statutul lor. În al treilea rând, administratorii care foloseau în interes personal lucrurile primite în grijă pierdeau încrederea stăpânilor lor şi erau înlăturaţi (Geneza 3:23; Osea 6:7).

1. Şebna a fost numit dregător la curtea regelui Ezechia, un demnitar foarte important cu atribuţii administrative şi financiare. Ce i s-a întâmplat ca urmare a faptului că a abuzat de poziţia sa?

Isaia 22:14-18
14. Domnul oştirilor mi-a descoperit şi mi-a zis: „Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.”
15. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul oştirilor: „Du-te la curteanul acela, la Şebna, dregătorul casei împărăteşti, şi zi-i:
16. „Ce ai tu aici la tine şi pe cine ai aici, de-ţi sapi aici un mormânt?” El îşi sapă un mormânt sus pe înălţime, îşi scobeşte o locuinţă în stâncă!
17. Iată, Domnul te va azvârli cu o aruncătură puternică, te va învârti ca pe un ghem.
18. Te va azvârli, te va azvârli ca pe o minge, pe un pământ întins, şi acolo vei muri, acolo vor veni carele tale cele strălucite, tu, ocara casei stăpânului tău!

„Un administrator, sau ispravnic, se identifică pe deplin cu stăpânul său. El acceptă responsabilităţile de administrator şi trebuie să acţioneze în folosul stăpânului său, procedând aşa cum ar proceda stăpânul său dacă ar fi prezent. Interesele stăpânului devin interesele sale. Poziţia unui administrator este una de demnitate, pentru că stăpânul are încredere în el. Dacă în vreun fel oarecare el acţionează în mod egoist şi întoarce spre propriul avantaj câştigurile obţinute prin comerţul făcut cu bunurile stăpânului, înseamnă că a înşelat încrederea care i-a fost acordată.” – Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 9, ed. 2010, p. 183

Cum ne putem însuşi mai bine ideea că noi suntem doar administratorii bunurilor pământeşti? Ce impact ar trebui să aibă acest lucru asupra activităţilor noastre?