„Chiar dacă mă va ucide…”

La începutul acestui trimestru, am studiat despre sfârşitul lui Iov şi despre prosperitatea de care s-a bucurat în cele din urmă. Am mai văzut că Iov a avut o speranţă chiar şi în această suferinţă cumplită. Iar noi, care trăim în vremea de acum şi care cunoaştem sfârşitul tuturor lucrurilor, ştim că există cu mult mai multe lucruri demne de sperat decât şi-ar fi imaginat Iov.

Însă, când copiii i-au murit, când şi-a pierdut agoniseala de-o viaţă şi când a fost lovit de boală, Iov n-a ştiut decât că viaţa lui a luat brusc o întorsătură urâtă. Şi, deşi a declarat cu multă mâhnire că-şi dorea să nu se fi născut deloc sau să fi trecut din pântecele mamei sale direct în mormânt, el şi-a exprimat totuşi speranţa în Dumnezeul care, după câte reuşea să înţeleagă în momentul acela, îl trata în mod nedrept.

Citeşte Iov 13:15. Ce spune Iov aici?

Iov 13:15
Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.

Spre deosebire de textul în limba română unde Iov se declară complet deznădăjduit, cele mai multe versiuni ale Bibliei în limba engleză interpretează versetul acesta ca pe o declaraţie puternică de credinţă: „Chiar dacă mă va ucide, eu tot voi nădăjdui în El.” În ciuda a tot ce i s-a întâmplat şi chiar dacă ar fi murit (probabilitatea aceasta i se părea foarte mare şi ştia că Dumnezeu putea să pună punct vieţii lui), el avea să-şi pună mai departe încrederea în Domnul!

„Bogăţiile harului lui Hristos trebuie păstrate în minte. Strânge ca pe o comoară lecţiile pe care ţi le dă harul Său. Credinţa ta să fie cum a fost credinţa lui Iov, ca să poţi spune: «Chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El.» Prinde-te de făgăduinţele Tatălui tău ceresc şi adu-ţi aminte cum S-a purtat în trecut cu tine şi cu slujitorii Lui, fiindcă «toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu».” – Ellen G. White, The Advent Review and Sabbath Herald, 20 octombrie 1910

Omeneşte vorbind, Iov nu avea motive să mai spere. Dar el nu se baza doar pe perspectiva umană. Rostind această frumoasă declaraţie de credinţă şi speranţă, el priveşte prin ochii lui Dumnezeu şi îşi pune încrederea în El.

Cum a reuşit Iov să-şi păstreze credinţa în Dumnezeu în marea lui suferinţă? Ce răspuns putem formula dacă citim Iov 1:1 şi Iacov 2:20-22? Ce învăţăm despre valoarea credincioşiei şi a ascultării pentru creştin?

Iov 1:1
Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău.

Iacov 2:20-22
20. Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?
21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO