Apelul de a-L urma pe Isus

Isus şi ucenicii Săi îi vindecau pe oameni şi apoi le îndreptau gândul spre lucrurile veşnice. (Vezi Ellen G, White, Divina vindecare, ed. 2010, pp. 12-13.) Mark Finley subliniază că aceia care nu le vorbesc oamenilor despre Dumnezeu sunt vinovaţi de malpraxis spiritual. Metoda de evanghelizare a lui Isus era aceea de a răspunde la nevoile cele mai urgente ale oamenilor. Aceasta este lucrarea misionară medicală. El nu Se mulţumea să le vindece doar trupul. Ţinta Lui pentru ei era viaţa veşnică. Lucrarea misionară medicală nu începe neapărat cu apelul de a-L urma pe Isus, dar, în final, la acesta trebuie să ajungă. Dragostea pentru oameni ne va constrânge să le oferim tot ce le dăruieşte Isus.

Dar poate că-ţi spui: „Sunt dispus să împlinesc prima parte a metodei lui Isus, dar nu şi această ultimă parte, legată de apelul de a-L urma pe Isus. Eu nu am darul acesta.” Dacă vei împlini prima parte, vei fi uimit să constaţi că-ţi va veni uşor să le vorbeşti despre Mântuitorul – că va fi un lucru natural şi mai simplu decât ai crezut, deoarece ai reuşit să pregăteşti bine terenul inimii lor.

Pe măsură ce începi să-i cunoşti pe oamenii cărora le slujeşti, profită de ocaziile de a le vorbi despre credinţa ta şi despre ce înseamnă Domnul pentru tine. Caută ocazii de a aborda subiecte spirituale. Pune-le întrebări despre familia lor, despre ocupaţia lor şi despre religia lor şi, în felul acesta, vei putea să le prezinţi mărturia ta personală.

Mărturia personală poate avea un rol decisiv pentru că nu faci niciun fel de presiuni asupra lor, iar ei nu se simt ameninţaţi. Nu le ţii o predică, ci pur şi simplu le povesteşti despre ce a făcut Isus în viaţa ta.

Citeşte Faptele 26:9-27, unde apostolul Pavel îşi prezintă mărturia personală înaintea împăratului Agripa. Ce învăţăm de aici despre cum să le dăm altora mărturie despre Isus?

Faptele 26:9-27
9. Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10. şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.
12. În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
13. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.
14. Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”
15. „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.
16. Dar scoală-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21. Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple;
23. şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”
24. Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”
25. „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
26. Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
27. Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.”

Observă diferitele etape ale mărturiei: Mai întâi, Pavel a povestit cum era el înainte de a-L cunoaşte pe Domnul. Apoi, a descris experienţa convertirii sale. Pe urmă, a arătat ce a făcut Dumnezeu în viaţa lui de atunci încolo. În final, i-a adresat împăratului un apel.

Ai o experienţă cu Domnul, chiar dacă nu este la fel de spectaculoasă ca aceea a lui Pavel? Cum îţi poţi forma obiceiul de a le vorbi altora, la momentul potrivit, despre experienţa ta? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO