Diferiţi de lume
Studiul IV – Trimestrul IV
Joi , 23 octombrie 2014
8. Ce înseamnă să ne păzim „neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27)? Cum e posibil acest lucru? Vezi şi 1 Ioan 2:15,16; 2 Petru 1:4.
Iacov 1
27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.1 Ioan 2
15. Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. 16. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.2 Petru 1
4. prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.Unii oameni par a crede că, dacă ar reuşi să stea departe de lume, ar putea evita o bună parte din ispitele ei. Într-un anumit sens, lucrul acesta este adevărat. Este necesar să evităm ispita cât mai mult posibil (în special acele ispite în faţa cărora ne este cel mai greu să rezistăm). Dar adevărul este că defectele şi slăbiciunile ne urmează îndeaproape, oriunde ne-am duce. Problema nu este dată în primul rând de ispitele care există în lume, cu toate că şi ele sunt un factor însemnat, ci de ispitele care există în noi, în inima noastră. Aici se dă adevărata luptă!
Însă rezolvarea anumitor probleme le scoate în relief pe cele rămase nerezolvate. Spre exemplu, când facem ordine într-un colţ al camerei, dezordinea din restul camerei se distinge mai uşor. La fel se întâmplă şi în viaţa spirituală: „Cu cât te apropii mai mult de Isus, cu atât mai nedesăvârşit te vei vedea; fiindcă vederea ta va fi mai clară şi imperfecţiunile vor fi observate într-un mare şi clar contrast cu natura Sa desăvârşită.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 64
Să nu interpretăm acest paragraf altfel decât a intenţionat autoarea. Ellen White nu spune aici că, pe măsură ce ne apropiem de Isus, devenim tot mai nedesăvârşiţi. Iată ce declară ea în continuare: „Cu cât conştienţa nevoii noastre ne îndreaptă mai mult spre El şi spre Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât vom avea concepţii mai înalte despre caracterul Său şi cu atât mai deplin vom reflecta chipul Său.” – Ibidem, p. 65
Religia adevărată ne determină să fim „flămânzi şi însetaţi” după o experienţă mai profundă cu Dumnezeu (Matei 5:6). Domnul Isus a petrecut mult timp singur împreună cu Tatăl Său ceresc, ca să cunoască voia Sa, dar nu S-a izolat permanent de oameni. El a revenit de fiecare dată în mijlocul lor. „Mâncarea” Lui era să îi ajute pe nevoiaşi, să dărâme prejudecăţile şi să împărtăşească vestea bună a vieţii veşnice (Ioan 4:28-35).
Matei 5
6. Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!Ioan 4
28. Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: 29. „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” 30. Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El. 31. În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau: „Învăţătorule, mănâncă!” 32. Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” 33. Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” 34. Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui. 35. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş.Alimentaţia şi stilul de viaţă diferit de practicile din lumea păgână nu i-au împiedicat pe Domnul Isus şi pe creştini să le împărtăşească altora credinţa lor. Ei au mers din loc în loc, iar Evanghelia s-a răspândit în tot imperiul şi a prins rădăcini chiar şi în oraşe corupte şi nelegiuite, precum Roma.
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL IV
Zaharia 8
