Elementele degradate ale societăţii
Studiul VII – Trimestrul I
Duminică , 9 februarie 2014
Oamenii stabilesc ierarhii. De obicei, cei bogaţi şi învăţaţi ajung în poziţiile cele mai înalte. Cetăţenii de treabă, oamenii „simpli” ocupă în mod normal treptele de mijloc ale ierarhiei sociale. Cei care nu intră în niciuna dintre aceste categorii sunt elementele degradate, oamenii de la periferia societăţii: prostituatele, consumatorii de droguri, criminalii, persoanele fără adăpost etc. Pe timpul lui Isus, în lista aceasta erau incluşi şi leproşii, şi vameşii.
1. Citeşte Matei 21:28-32 şi Luca 15:1-10. Ce ne spun aceste pasaje biblice despre atitudinea Domnului Hristos faţă de oamenii de la periferia societăţii?
Matei 21
28. Ce credeţi? Un om avea doi feciori; şi s-a dus la cel dintâi şi i-a zis: „Fiule, du-te astăzi de lucrează în via mea!” 29. „Nu vreau”, i-a răspuns el. În urmă, i-a părut rău şi s-a dus. 30. S-a dus şi la celălalt şi i-a spus tot aşa. Şi fiul acesta a răspuns: „Mă duc, doamne!” Şi nu s-a dus. 31. Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi”, au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu. 32. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii, şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut: şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit, în urmă, ca să-l credeţi.Luca 15
1. Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. 2. Şi fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” 3. Dar El le-a spus pilda aceasta: 4. „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte? 5. După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; 6. şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.” 7. Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă. 8. Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte? 9. După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l pierdusem.” 10. Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”Datorită cărui fapt a ajuns drojdia societăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu înaintea celor care se credeau neprihăniţi? Ce au descoperit aceşti nenorociţi şi nu descoperiseră cei din elita societăţii? De ce avea Isus mai multă priză la aceşti oameni?
Deşi înrăiţi din cauza plăcerilor păcătoase şi uneori ascunşi în spatele unei măşti a durităţii, oamenii de la periferia societăţii erau (şi sunt) mai uşor de convins decât cei aroganţi, cu pretenţii de superioritate şi de neprihănire din fruntea societăţii. De multe ori, în spatele bravadei celor marginalizaţi se află goliciunea emoţională caracterizată de o slabă stimă de sine. În mod frecvent, la vârsta adolescenţei, aceşti oameni se răzvrătesc în mod deschis, căutând cu înfrigurare să-şi creeze o identitate personală care să le compenseze nesiguranţa sufletească. Această identitate se află în mod intenţionat la polul opus faţă de dorinţele celor care reprezintă pentru ei autoritatea (de regulă, părinţii).
Domnul Isus nu a căutat să le distrugă bruma de stimă de sine care le mai rămăsese, ci le-a redat simţământul valorii personale, manifestându-Şi dragostea cu consecvenţă şi acceptându-i cu multă căldură.
Ce atitudine ai faţă de cei consideraţi a fi „paria” societăţii? Fii sincer: Nu-i aşa că în foarte multe cazuri te simţi superior lor? Dacă da, gândeşte-te la implicaţiile acestui simţământ.
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL I
Eclesiastul 5
1. Păzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. 2. Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe. 3. Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. 4. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. 5. Mai bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă, şi să n-o împlineşti. 6. Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? 7. Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea viselor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu. 8. Când vezi în ţară pe cel sărac, năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi, Cel Preaînalt. 9. Dar un folos pentru ţară, în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară. 10. Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! 11. Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le mănâncă; şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? 12. Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă. 13. Este un mare rău pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor. 14. Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întâmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini. 15. Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui. 16. Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s-a trudit în vânt? 17. Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănânce cu necaz şi a avut multă durere, grijă şi supărare. 18. Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. 19. Dar, dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. 20. Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie. Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
