Prinsă în flagrant
Studiul VII – Trimestrul I
Luni , 10 februarie 2014
2. Citeşte Ioan 8:1-11. Ce descoperim în acest pasaj biblic despre atitudinea lui Isus faţă de oamenii de la periferia societăţii?
Ioan 8
1. Isus S-a dus la Muntele Măslinilor. 2. Dar dis-de-dimineaţă a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa. 3. Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului 4. şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia. 5. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu, dar, ce zici?” 6. Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos şi scria cu degetul pe pământ. 7. Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: „Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” 8. Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ. 9. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi de cugetul lor şi au ieşit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Şi Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc. 10. Atunci S-a ridicat în sus; şi, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?” 11. „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.”)După ce S-a revigorat spiritual pe Muntele Măslinilor, Domnul Isus S-a întors la templu. Mulţimile s-au strâns în jurul Lui. În timp ce le vorbea, fariseii au adus cu forţa înaintea Sa o femeie adulteră şi L-au întrebat ce părere avea despre Legea lui Moise, care prevedea ca adulterul să fie pedepsit cu moartea. Isus Şi-a dat seama că întrebarea lor era nesinceră, că scopul lor nu era să afle adevărul, ci să-L prindă cu vorba. Pedeapsa capitală nu mai putea să fie hotărâtă de curţile de judecată iudaice. De aceea, conducătorii iudei se gândiseră că ar putea să compromită reputaţia lui Isus dacă reuşeau să-L determine să respingă public omorârea femeii cu pietre. Dacă, din contră, ar fi arătat că era în favoarea execuţiei, aveau să-L acuze de sfidarea autorităţii romane.
Femeia neajutorată şi vinovată s-a trezit prinsă în această intrigă politică. Ea nu aflase nimic despre lucrarea Domnului Isus şi despre mila Sa. De aceea, dacă răspunsul Său nu ar fi început cu memorabilele cuvinte: „Cine dintre voi este fără păcat…”, pentru ea, ar fi răsunat ca o condamnare la moarte.
Răspunsul lui Isus a aşezat semnul egal între toţi cei de faţă. Poate că oamenii neprihăniţi ar fi fost îndreptăţiţi să aplice pedeapsa, dar ei aveau şi obligaţia de a da dovadă de îndurare. De fapt, dintre toţi cei prezenţi, numai Hristos era fără păcat. Conducătorii religioşi s-au retras unul câte unul, iar femeia aceea dispreţuită şi vinovată a primit o viaţă nouă, prin har.
„Iertând-o pe această femeie şi încurajând-o să ducă o viaţă mai bună, caracterul lui Isus străluceşte în frumuseţea neprihănirii desăvârşite. Deşi nu acoperă păcatul şi nici nu micşorează simţământul de vinovăţie, El nu caută să condamne, ci să mântuiască. Lumea avea numai dispreţ şi batjocură pentru femeia aceasta păcătoasă, dar Isus îi spune cuvinte de mângâiere şi nădejde.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 462
Ellen G. White nu ne oferă mai multe detalii cu privire la situaţia acestei femei, însă ştim că era o adulteră, că fusese prinsă „chiar când săvârşea preacurvia”. Uneltirea conducătorilor nu a schimbat această realitate. Cum de a primit totuşi iertare? Cum putem învăţa să fim îndurători cu cei vinovaţi, fără să acoperim păcatul?
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL I
Eclesiastul 6
1. Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni. 2. Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul, dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare. 3. Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani – oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui – dar, dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el şi dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el. 4. Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric, şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric; 5. n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela. 6. Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc? 7. Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată. 8. Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii? 9. Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. 10. Ce este omul se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ, şi nu poate să se judece cu Cel ce este mai tare decât el. 11. Căci, chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea? 12. Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
