miercuri, 10 iulie 2013
0

Libertatea noastră

Studiul 2 – Trimestrul III

Miercuri , 10 iulie 2013

 

Te-ai întrebat vreodată de ce este rugăciunea atât de importantă? De ce trebuie să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea Duhul Sfânt? Nu este El dispus să ni-L dea? Ca să răspundem la aceste întrebări trebuie să înţelegem mai întâi faptul că Dumnezeu ne respectă libertatea de alegere. El ne-a creat cu capacitatea de a face alegeri morale. El face tot ce ţine de El, dar este limitat de alegerile noastre (Psalmii 78:41,42).

Psalmii 78

41. Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu şi să întărâte pe Sfântul lui Israel.
42. Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaş,

Atunci când ne rugăm, recunoaştem – fără să fim constrânşi de cineva – că suntem în întregime dependenţi de Dumnezeu şi că Îi permitem să intervină în viaţa noastră. Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât recunoaştem mai mult autoritatea Sa deplină. Când ne rugăm, Duhul Sfânt ne pregăteşte inima pentru a-L primi într-o şi mai mare măsură. Cu cât ne rugăm mai mult, cu atât Îl lăsăm mai mult să „răstignească” dorinţele noastre păcătoase. În marea luptă dintre bine şi rău, rugăciunea Îi dă lui Dumnezeu posibilitatea de a interveni în viaţa noastră cu o putere şi mai mare.

6. Studiază 2 Corinteni 10:3-5. Cum poţi explica afirmaţia: „Armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu”? Despre ce arme este vorba aici? Despre ce luptă vorbeşte Pavel aici? De ce apelează el la aceste simboluri? Ce este această luptă în care suntem şi noi cuprinşi?

2 Corinteni 10

3. Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească.
4. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
5. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.

Adventiştii de ziua a şaptea au o anumită concepţie despre marea luptă dintre Hristos şi Satana. Ştim că ea este reală şi că toţi oamenii sunt cuprinşi în ea. Dacă am fi lăsaţi singuri, nu am avea nicio şansă în faţa lui Satana. Singura noastră speranţă este relaţia cu Domnul Isus, iar partea esenţială a acestei relaţii este viaţa de rugăciune – o armă spirituală pentru o luptă de natură spirituală, o armă indispensabilă supravieţuirii noastre. Dacă Isus a avut nevoie de rugăciune, cu cât mai mult avem nevoie noi!

„Şi noi trebuie să avem ocazii rezervate pentru meditaţie şi rugăciune şi pentru primirea înviorării spirituale. Noi nu preţuim puterea şi eficienţa rugăciunii aşa cum ar trebui. Rugăciunea şi credinţa vor face ceea ce nicio putere de pe pământ nu va putea realiza.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 509

În ce situaţii din viaţă ai cunoscut nemijlocit realitatea dură a marii lupte dintre Hristos şi Satana? În ce fel te-a ajutat rugăciunea? Care ar fi fost experienţa ta dacă nu te-ai fi rugat?

=========================================================================

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL III

Iov 14

1. Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
2. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
3. Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4. Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
5. Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6. întoarce-Ţi măcar privirile de la el şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
7. Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat odrăsleşte din nou şi iar dă lăstari.
8. Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,
9. înverzeşte iarăşi de mirosul apei şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10. Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
11. Cum pier apele din lacuri şi cum seacă şi se usucă râurile,
12. aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.
13. Ah! de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
14. Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15. Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
16. Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
17. călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
18. Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei,
19. cum este mâncată piatra de ape şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
20. Îl urmăreşti întruna, şi se duce; îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul.
21. De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are.
22. Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO