[vineri, 17 octombrie]

 

 

Suplimentar: Ellen G. White, „Patriarhi și profeți”, cap. 44

 

„Studiați cu atenție experiențele poporului Israel din drumul lui spre Canaan! Studiați capitolele 3 și 4 din Iosua, care consemnează pregătirea și trecerea Iordanului în țara promisă! Trebuie să ne pregătim în permanență inima și mintea, împrospătându-ne memoria cu lecțiile pe care Domnul le-a predat poporului Său din vechime. Atunci, învățăturile Cuvântului Său ni se vor părea întotdeauna interesante și impresionante, așa cum El a dorit să fie și pentru israeliți” (Comentarii Ellen G. White, „Comentariul biblic adventist”, vol. 2, p. 994).

 

„Poporul Israel modern se află într-un și mai mare pericol de a-L uita pe Dumnezeu și de a cădea în idolatrie decât pericolul în care a fost poporul Său din vechime. Chiar dintre cei care pretind că sunt păzitori ai Sabatului, mulți se închină la idoli. Dumnezeu i-a avertizat în mod deosebit pe cei din vechime să se păzească de idolatrie, pentru că, dacă aveau să se abată de la a-I sluji viului Dumnezeu, blestemul Lui avea să cadă asupra lor; dar, dacă aveau să-L iubească pe El cu toată inima lor, cu tot sufletul lor și cu toată puterea lor, El avea să binecuvânteze cu belșug rezultatele muncii lor și să îndepărteze boala din mijlocul lor” (Ellen G. White, „Mărturii pentru biserică”, vol. 1, p. 609).

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO