Studiul 4

Luni , 22 aprilie 2013

 

Una dintre învăţăturile principale transmise de cartea lui Amos este cea a judecăţii universale a lui Dumnezeu. La începutul cărţii sale, profetul anunţă judecata lui Dumnezeu împotriva popoarelor învecinate cu Israel din cauza crimelor lor împotriva umanităţii. După aceea, el declară plin de curaj că şi Israel va fi judecat. Mânia Domnului se îndrepta împotriva acestor popoare, dar şi împotriva poporului Său ales. Locuitorii lui Iuda respinseseră Cuvântul Domnului şi nu respectaseră învăţăturile Sale.

Amos îşi îndreaptă atenţia mai mult asupra lui Israel decât asupra lui Iuda, fiindcă Israel încălcase legământul cu Dumnezeu şi săvârşise multe păcate. Prosperitatea economică şi stabilitatea politică îl dusese la decădere spirituală, iar această decădere spirituală se manifesta prin nedreptate socială. Cei înstăriţi îi exploatau pe cei lipsiţi, cei puternici îi exploatau pe cei slabi. Bogaţii erau interesaţi doar de ei înşişi şi de câştigul personal, chiar dacă săracii aveau de suferit de pe urma înavuţirii lor. (De atunci încoace, starea de lucruri din societate nu s-a schimbat prea mult.)

În cuvântările sale, Amos le arăta oamenilor că Dumnezeu este viu şi că El vede cum ne purtăm cu semenii noştri. Dreptatea nu este doar o idee sau o normă abstractă. Dumnezeu Însuşi este preocupat de dreptate. Profetul i-a avertizat că toate lucrurile cu care se mândreau – casele de piatră, mobila acoperită cu fildeş, mâncarea şi băutura de cea mai bună calitate, loţiunile de corp cele mai bune – aveau să fie distruse.

2. Citeşte Isaia 58. Ce aspecte ale adevărului prezent sunt prezentate în acest capitol? Ce alte aspecte cuprinde mesajul pe care îl transmite biserica noastră lumii?

Isaia 58

1. Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!
2. În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. –
3. „La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri.
4. Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.
5. Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
6. Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
7. împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
9. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
10. dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!
11. Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
12. Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”.
13. Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,
14. atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”

Biblia arată clar că dreptatea socială trebuie să fie rodul natural al Evangheliei. Pe măsură ce Duhul Sfânt ne transformă după chipul Domnului Isus, devenim preocupaţi de aceleaşi lucruri care Îl preocupă pe El. Cărţile lui Moise pun accent pe felul în care trebuie să fie trataţi străinii, văduvele şi orfanii (Exodul 22:21-24). Profeţii vorbesc despre interesul lui Dumnezeu ca oamenii mai puţin privilegiaţi să fie trataţi cu dreptate şi milă (Isaia 58:6,7). Psalmistul declară că Dumnezeul care locuieşte în locaşul Său cel sfânt este „Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor ”(Psalmii 68:5). Domnul Hristos a fost preocupat de cei marginalizaţi de societate (Marcu 7:24-30; Ioan 4:7-26). Iacov, fratele Domnului, ne îndeamnă să ne arătăm credinţa prin faptele noastre şi să-i ajutăm pe cei nevoiaşi (Iacov 2:14-26). Creştinii nu pot să facă mai puţin de-atât!

Exodul 22

21. Să nu chinuieşti pe străin şi să nu-l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
22. Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan.
23. Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele;
24. mânia Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani.

Isaia 58

6. Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
7. împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.

Psalmii 68

5. El este tatăl orfanilor, apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în Locaşul Lui cel Sfânt.

Marcu 7

24. Isus a plecat de acolo şi S-a dus în ţinutul Tirului şi al Sidonului. A intrat într-o casă, dorind să nu ştie nimeni că este acolo; dar n-a putut să rămână ascuns.
25. Căci îndată, o femeie, a cărei fetiţă era stăpânită de un duh necurat, a auzit vorbindu-se despre El şi a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.
26. Femeia aceasta era o grecoaică, de obârşie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.
27. Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei.”
28. „Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor.”
29. Atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta.”
30. Şi când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.

Ioan 4

7. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus.
8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării.
9. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. –
10. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.”
11. „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie?
12. Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?”
13. Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.
14. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.”
15. „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.”
16. „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”.
17. Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.
18. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”
19. „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc.
20. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
21. „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.
23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.
24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”
25. „Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”
26. Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Iacov 2

14. Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
16. şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
17. Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
18. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”
19. Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!
20. Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?
21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
23. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24. Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
25. Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
26. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

================================================================

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL II

 2 Cronici 4

1. A făcut un altar de aramă, lung de douăzeci de coţi, lat de douăzeci de coţi şi înalt de zece coţi.
2. A făcut marea turnată. Ea avea zece coţi de la o margine la alta, era rotundă de tot, înaltă de cinci coţi, şi un fir de treizeci de coţi ar fi înconjurat-o.
3. Sub marginea ei, de jur împrejur, erau nişte chipuri de boi, câte zece de fiecare cot, de jur împrejurul mării; boii, aşezaţi pe două rânduri, erau turnaţi dintr-o singură bucată cu ea.
4. Era aşezată pe doisprezece boi, dintre care trei, întorşi spre miazănoapte, trei, întorşi spre apus, trei, întorşi spre miazăzi şi trei, întorşi spre răsărit; marea era aşezată pe ei, şi toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru.
5. Grosimea ei era de un lat de mână, şi marginea, ca marginea unui pahar, era făcută în felul unei flori de crin. Puteau să încapă în ea trei mii de baţi.
6. A făcut zece lighene şi a pus cinci la dreapta şi cinci, la stânga, ca să slujească la curăţări: în ele se spălau feluritele părţi ale arderilor de tot. Marea era pentru spălarea preoţilor.
7. A mai făcut zece sfeşnice de aur, după porunca privitoare la ele, şi le-a aşezat în Templu, cinci, la dreapta şi cinci la stânga.
8. A mai făcut zece mese şi le-a aşezat în Templu, cinci, la dreapta şi cinci, la stânga. A mai făcut o sută de potire de aur.
9. A mai făcut curtea preoţilor şi curtea cea mare, cu porţile ei, ale căror aripi le-a acoperit cu aramă.
10. A aşezat marea în partea dreaptă, la miazăzi-răsărit.
11. Hiram a făcut cenuşarele, lopeţile şi potirele. Astfel a isprăvit Hiram lucrarea pe care i-a dat-o împăratul Solomon s-o facă pentru Casa lui Dumnezeu:
12. doi stâlpi, cu cele două capete şi acoperişurile lor cu cununi, de pe vârful stâlpilor; cele două reţele pentru acoperirea celor două acoperişuri ale capetelor de pe vârful stâlpilor;
13. cele patru sute de rodii pentru cele două reţele, câte două şiruri de rodii pentru fiecare reţea, pentru acoperirea celor două acoperişuri cu cununi ale capetelor de pe vârful stâlpilor;
14. cele zece temelii şi cele zece lighene de pe temelii;
15. marea şi cei doisprezece boi de sub ea;
16. cenuşarele, lopeţile şi furculiţele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Huram-Abi să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.
17. Împăratul a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ cleios, între Sucot şi Ţereda.
18. Solomon a făcut toate aceste unelte în număr atât de mare, încât nu s-a putut cerceta greutatea aramei.
19. Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa lui Dumnezeu: altarul de aur, mesele pe care se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
20. sfeşnicele şi candelele lor de aur curat, care trebuiau aprinse, după poruncă, înaintea Locului Preasfânt,
21. florile, candelele şi mucările de aur, de aur foarte curat;
22. cuţitele, potirele, ceştile şi căţuile de aur curat; şi aripile de aur pentru uşa dinăuntru a Casei de la intrarea Locului Preasfânt, şi pentru uşa Casei de la intrarea Templului.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO