Studiul 4

Marți , 23 aprilie 2013

 

Profeţia lui Amos nu se referea doar la contextul istoric restrâns în care se aflau Israel şi Iuda. Poporul Israel din Vechiul Testament avea o relaţie specială, dar nu exclusivă cu Dumnezeu.

Verbul ebraic yada din Amos 3:2, tradus în versiunea Cornilescu prin „v-am ales”, are sensul particular de cunoaştere intimă şi unele versiuni îl redau prin „a cunoaşte”: „Numai pe voi vă cunosc…” (NTR). În alte părţi din Biblie, ca de exemplu în Ieremia 1:5, Dumnezeu spune că îl cunoştea pe profet şi că l-a pus deoparte înainte ca acesta să se fi născut. La fel era şi cu poporul Israel: el nu doar popor între alte popoare, ci era pus era un deoparte pentru un scop sfânt. Israeliţii aveau o relaţie specială cu El.

Amos 3

2. „Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.”

Ieremia 1

5. „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”

Dumnezeu Însuşi l-a ales pe Israel şi l-a eliberat din robie. Ieşirea din Egipt a fost un important punct de cotitură care a marcat începutul istoriei sale ca naţiune. Ea a precedat lucrarea lui Dumnezeu de răscumpărare şi cucerirea ţării Canaan. În pofida acestui fapt, forţa şi autoritatea l-au dus pe Israel la mândrie şi mulţumire de sine şi nu la responsabilitate pentru statutul privilegiat de popor ales al lui Dumnezeu.

3.Citeşte declaraţia lui Isus din Luca 12:47,48. Cum să înţelegem principiul enunţat aici (marile privilegii de care se abuzează sunt înlocuite cu mari sancţiuni)?

Luca 12

47. Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.
48. Dar cine n-a ştiut-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.

Sub inspiraţie divină, profetul le atrage atenţia israeliţilor că vor fi traşi la răspundere pentru faptele lor cu atât mai mult, cu cât sunt poporul Domnului. Relaţia lor deosebită cu Dumnezeu presupunea anumite obligaţii, iar neîndeplinirea lor atrăgea anumite pedepse. Ca popor al Său, ei deveneau pasibili de pedeapsă, întrucât privilegiile de care se bucurau aduceau şi o anumită responsabilitate. Calitatea de popor ales nu era doar un statut privilegiat; israeliţii erau chemaţi să fie între celelalte popoare martori pentru Domnul, care îi binecuvântase atât de mult.

În această generaţie, bisericile care pretind că sunt ale lui Hristos beneficiază de privilegiile cele mai înalte. Domnul ne-a descoperit o lumină mereu crescândă. Privilegiile noastre sunt cu mult mai mari decât au fost privilegiile poporului lui Dumnezeu din vechime.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 317

Gândeşte-te la multele binecuvântări pe care le-am primit ca adventişti de ziua a şaptea. De ce ar trebui să ne cutremurăm la gândul că privilegiile acestea sunt însoţite de anumite responsabilităţi? Ne mai mişcă oare acest gând sau ne-am obişnuit cu el? Am ajuns oare să ne complăcem în această situaţie? Dacă da, cum ne putem schimba?

=================================================================

 2 Cronici 5

1. Astfel a fost isprăvită toată lucrarea pe care a făcut-o Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi toate uneltele pe care le închinase Domnului, tatăl său, David, şi le-a pus în vistieriile Casei lui Dumnezeu.
2. Atunci Solomon a strâns la Ierusalim pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe capii familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică din Sion, chivotul legământului Domnului.
3. Toţi bărbaţii lui Israel s-au adunat la împărat pentru sărbătoarea din luna a şaptea.
4. Când au ajuns toţi bătrânii lui Israel, leviţii au ridicat chivotul.
5. Au adus chivotul, Cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în Cort: preoţii şi leviţii le-au dus.
6. Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el, a stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care nu se pot nici socoti, nici număra, din pricina mulţimii lor.
7. Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în sfântul locaş al Casei, în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor.
8. Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.
9. Drugilor li se dăduse o astfel de lungime încât capetele lor se vedeau la o depărtare de chivot dinaintea Sfântului Locaş, dar nu se vedeau de afară. Chivotul a fost acolo până în ziua de azi.
10. În chivot nu erau decât cele două table pe care le pusese acolo Moise, în Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din Egipt.
11. În clipa când au ieşit preoţii din Locul Sfânt – căci toţi preoţii de faţă se sfinţiseră, fără să mai ţină şirul cetelor,
12. şi toţi leviţii care erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau la răsăritul altarului cu chimvale, lăute şi harpe şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe; –
13. şi, când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!”, în clipa aceea Casa, şi anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.
14. Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO