Lo tov

Studiul 9

Duminica , 24 februarie 2013

 

Dintr-un abis primordial, Dumnezeu a creat lumea noastră prin puterea cuvântului Său. Pe parcursul relatării acestui act minunat, întâlnim de mai multe ori ideea că un anumit lucru care a fost adus la existenţă era bun şi, la final, Domnul declară că toate lucrurile erau „foarte bune” (Geneza 1:31). Cu toate acestea, se afirmă la un moment dat că un lucru era lo tov, adică nu era bun.

Geneza 1

31. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.

1. Ce anume nu era bun şi de ce? Care sunt implicaţiile acestei declaraţii? Geneza 2:18

Geneza 2

18. Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Dumnezeu a evaluat tot ce făcuse şi a declarat că toate erau bune. Dar situaţia s-a schimbat când l-a creat pe Adam. La momentul acela, Adam era singur. El purta chipul lui Dumnezeu chiar dacă era singur, dar nu putea reflecta în mod complet „chipul Său”, care include relaţia dintre Persoanele Dumnezeirii. După cum ştim, Dumnezeirea este alcătuită din Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Prin urmare, Adam avea nevoie de o fiinţă ca el, cu care să lege o relaţie bazată pe dragoste şi sprijin reciproc, prin care să reflecte relaţia dintre Persoanele Dumnezeirii.

2. Citeşte Geneza 2:19-21. După ce act de creaţie trimite Dumnezeu un somn adânc peste om şi o creează pe Eva din coasta lui? Ce legătură ar putea exista între aceste două momente?

Geneza 2

19. Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

20. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.

21. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.

Cheia răspunsului se află, probabil, în ultima parte a versetului 20. În timp ce le punea nume animalelor, Adam a observat în mod sigur că ele erau perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, pe când el nu avea pe cineva care să fie ca el. Domnul intenţionase încă de la bun început să-i dea o soţie, dar a dorit mai întâi să-i trezească această nevoie, să-l ajute să devină conştient că îi lipsea ceva, pentru ca apoi să aprecieze mai mult darul Său.

Meditează la contrastul dintre declaraţia că toate celelalte lucruri erau bune şi declaraţia că singurătatea lui Adam nu era bună. Ce ne spune acest lucru despre valoarea relaţiilor? Ce poţi face pentru a consolida relaţiile cu oamenii din jurul tău?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO