Un principiu biblic
Studiul 11
Duminica , 10 iunie 2012
Când auzim cuvântul raport, ne gândim la un teanc de foi pline cu cifre şi cu statistici pe care se va aşterne praful. Totuşi raportarea nu este o invenţie modernă, menită să le aducă frustrare celor implicaţi în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Ea este un principiu biblic. Din textul de memorat aflăm că ucenicii I-au dat lui Isus un raport cu privire la ceea ce au făcut şi au predicat în călătoria lor misionară. Raportarea pare să fie elementul central al lucrării Evangheliei.
În Biblie nu vom găsi un verset care să impună obligativitatea raportării, dar, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, găsim o multitudine de dovezi că este importantă. Raportarea cuprinde o serie de evenimente: cineva pregăteşte raportul, altcineva îl primeşte, raportul este evaluat şi apoi se iau decizii şi se plănuiesc acţiuni pe baza lui.
1. Ce raport le-au adus Petru şi Ioan fraţilor lor? Faptele 4:1-31. Ce a făcut biserica în urma auzirii raportului lor? Ce lecţii desprindem noi?
Fapte 4
1. Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi saducheii, 2. foarte necăjiţi că învăţau pe norod şi vesteau în Isus învierea din morţi. 3. Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase. 4. Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii. 5. A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, 6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi. 7. Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” 8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel! 9. Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat, 10. s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. 11. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” 12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” 13. Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus. 14. Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă. 15. Le-au poruncit doar să iasă afară din sobor, s-au sfătuit între ei 16. şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui. 17. Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.” 18. Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. 19. Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; 20. căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.” 21. I-au ameninţat din nou şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani. 23. După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii. 24. Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele! 25. Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte? 26. Împăraţii pământului s-au răsculat şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.” 27. În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, 28. ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău. 29. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 30. şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.” 31. După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.Pentru că la data aceea nu existau ziarele, radioul sau televiziunea prin satelit, principalul mijloc de a răspândi vestea cea bună despre Isus era comunicarea verbală. Dacă primii credincioşi ar fi cedat în faţa presiunilor, lucrarea lor pentru Dumnezeu ar fi fost grav afectată. De aceea, ei se întâlneau, ascultau rapoarte şi apoi stabileau o strategie care să îi ajute să răspundă chemării lor. În centrul tuturor activităţilor lor se aflau rugăciunea şi studiul Scripturii. Dacă ar fi să rămânem cu un singur lucru din această relatare, atunci să reţinem cât de importante erau pentru primii creştini rugăciunea şi încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu. Ele ar trebui să fie la fel de importante şi pentru noi.
Deşi nu ne sunt prezentate planurile lor în detaliu, versetul 29 ne spune că ei erau hotărâţi să vorbească despre Isus în ciuda ameninţărilor făcute împotriva lor.
Ioan şi Petru au citat din Scriptură înaintea conducătorilor poporului şi înaintea celorlalţi credincioşi iudei, arătând locul esenţial pe care ea îl ocupa în credinţa şi în mărturia lor. Cât de importantă este Scriptura pentru tine? (Pentru a răspunde la această întrebare, gândeşte-te cât timp petreci studiind.)
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
