Studiul 9

26 mai 2012

 

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Exodul 18:13-26; Matei 7:17,18; Ioan 4:36; Faptele apostolilor 6:1-8; 15:36-40.

Text de memorat: „Şi cum vor propovădui dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!»” (Romani 10:15)

Gândul central: Nu este suficient ca oamenii să fie instruiţi pentru lucrarea de evanghelizare şi mărturie. Este necesar ca ei să lucreze în mod activ pentru câştigarea sufletelor.

Mulţi membri ai bisericii se plâng de faptul că, după ce participă la cursuri de specializare, nu sunt încurajaţi de biserica de acasă să se implice în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Ca urmare, multe biserici care nu sunt foarte active în lucrarea de mărturie şi evanghelizare nu ştiu care sunt persoanele bine instruite din mijlocul lor. Ocazional, unii îşi oferă serviciile, dar mulţi alţii trag concluzia că nu este nevoie de ei sau că nu sunt doriţi. Metoda cea mai de succes de îndepărtare a membrilor din orice activitate a bisericii este aceea de a le refuza implicarea în domeniile în care ei sunt pregătiţi să lucreze. Responsabilitatea fiecărei biserici locale este aceea de a descoperi unde şi în cel fel poate contribui fiecare membru la lucrare. Toţi cei dispuşi să se implice au asigurat un loc. Secretul este să găsească acel loc!

Săptămâna aceasta, vom studia despre trimiterea planificată a lucrătorilor Evangheliei şi despre modalităţile în care implicarea maximă a membrilor contribuie la armonia generală a bisericii şi la creşterea spirituală şi numerică.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO