Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui.
Matei 25:31,32
Ascultă ediția audio aici.
În învățăturile Sale, Hristos căuta să le imprime oamenilor certitudinea judecății viitoare și caracterul ei public. Aceasta nu este o judecată a câtorva indivizi, nici măcar a unei națiuni, ci o judecată a întregii lumii de inteligențe umane, de ființe responsabile. Ea se va desfășura în prezența altor lumi, astfel încât dragostea, integritatea și slujirea omului în raport cu Dumnezeu să poată fi onorate în cel mai înalt grad. Nu vor lipsi gloria și onoarea. (…) Legea lui Dumnezeu va fi făcută cunoscută în maiestatea ei și cei care s-au poziționat în rebeliune deschisă față de preceptele ei sfinte vor conștientiza că Legea pe care au discreditat-o și disprețuit-o (…) este standardul lui Dumnezeu pentru caracter. (…)
Asupra acestei lumi infime se va manifesta cel mai mare interes al universului, întrucât Isus a plătit un preț infinit pentru sufletele locuitorilor pământului. (…) Dumnezeu a plănuit ca Prințul suferinzilor, în natura Sa umană, să fie judecătorul întregii lumi. Cel care a venit din curțile cerești să-l salveze pe om de la moartea veșnică, (…) Acela care S-a lăsat judecat înaintea unui tribunal pământesc și care a îndurat moartea înjositoare pe cruce este singurul care va pronunța sentința exprimând răsplată ori pedeapsă. Cel care S-a supus suferinței și umilinței pe cruce, aici, în sfatul lui Dumnezeu, va beneficia de deplina compensare și va fi înălțat pe tron, recunoscut de tot universul ceresc ca Împărat al sfinților. El Și-a asumat misiunea de salvare și a arătat înaintea lumilor necăzute și înaintea familiei cerești că lucrarea pe care a început-o este capabil să o încheie. (…) În ziua aceea a pedepsei și recompensei finale, atât sfinții, cât și păcătoșii Îl vor recunoaște în Cel care a fost crucificat pe Judecătorul tuturor celor vii. (…)
Timpul de probă ne este pus la dispoziție, ne sunt date oportunități și privilegii ca să ne asigurăm chemarea și alegerea. Cum am putea să prețuim acest timp valoros și să ne dezvoltăm fiecare talent pe care Dumnezeu ni l-a încredințat, ca să putem fi administratori credincioși ai propriei noastre persoane?
Solemnă va fi ziua deciziei finale!
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 441 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024, capitolul Răsplata de acum și cea viitoare.

