[marți, 16 decembrie] Limite clare

Folosind aceleași cuvinte care i-au fost adresate la începutul cărții (Iosua 1:7,8), Iosua afirmă că misiunea care stă în fața poporului Israel nu este în primul rând de natură militară. Este spirituală. Are de-a face cu ascultarea de voia lui Dumnezeu revelată în Tora.
4. De ce crezi că a adoptat Iosua o poziție atât de fermă cu privire la relațiile poporului Israel cu națiunile din jur, în Iosua 23:6-8,12,13?
Poporul Israel nu se confruntă cu pericolul animozității din partea celorlalte națiuni, ci cu pericolul prieteniei acestora. Poate că armele lor nu reprezintă o provocare pentru Israel, dar ideologia și valorile (sau contravalorile) lor s-ar putea însă dovedi mai dăunătoare decât orice forță militară. Iosua le atrage atenția liderilor asupra faptului crucial că lupta în care sunt implicați este în primul rând, și în ultimă instanță, spirituală. Prin urmare, poporul Israel trebuie să își mențină identitatea unică.
Interdicția de a invoca numele unui zeu, de a jura pe el, de a-i sluji sau de a-i aduce închinare are în vedere idolatria. În Orientul Apropiat antic, numele unei zeități reprezenta prezența și puterea acesteia. Invocarea sau menționarea numelor unor zei străini în salutul de zi cu zi sau în tranzacțiile de afaceri însemna recunoașterea autorității lor și îi putea pune pe israeliți în situația să apeleze la puterea lor în caz de nevoie (compară cu Judecătorii 2:1-3,11-13).
Pericolul căsătoriilor mixte cu canaaniții rămași consta în pierderea purității spirituale a poporului Israel. Intenția îndemnului lui Iosua nu este de a promova puritatea rasială sau etnică, ci de a evita idolatria, care poate duce la prăbușirea spirituală a lui Israel. Cazul lui Solomon este un exemplu dramatic al consecințelor spirituale regretabile ale căsătoriilor mixte (1 Împărați 3:1; 11:1-8); în Noul Testament, creștinii sunt avertizați în mod deschis să nu caute relații maritale cu cei necredincioși (2 Corinteni 6:14), deși, în cazul căsătoriilor deja realizate, Pavel nu recomandă divorțul de partenerul necredincios, ci îndeamnă la trăirea unei vieți creștine exemplare, în speranța câștigării partenerului pentru Domnul (1 Corinteni 7:12-16).
Avertismentul lui Iosua în privința legăturilor periculoase duce inevitabil la întrebarea privind relația creștinului cu „lumea”. Cum putem stabili o relație echilibrată cu societatea care ne înconjoară?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO