Fiecare cu contribuţia lui

Studiul 7

Miercuri , 16 mai 2012

 

Când biserica unită îşi îndreaptă toată atenţia spre lucrarea de evanghelizare, Domnul binecuvântează eforturile comune ale membrilor ei. Dacă studiem Biblia cu atenţie, descoperim că o mare parte a Noului Testament a fost scrisă pentru a le arăta creştinilor cum să trăiască şi să lucreze împreună în armonie. Pe paginile lui găsim de nenumărate ori îndemnuri de acest fel: „să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 15:12), „iertaţi-vă unul pe altul” (Efes. 4:32), „rugaţi-vă unii pentru alţii” (Iacov 5:16). Pe lângă acestea, există şi sfaturi cu privire la biserică în ansamblu, la ceea ce face ea şi la creşterea ei adecvată.

6. Cum ajută conlucrarea membrilor la creşterea şi zidirea bisericii? Efeseni 4:15,16

Efeseni 4

15. ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

16. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

Pavel declară că voia lui Dumnezeu este să creştem în Isus Hristos. Înţelegem de aici că ne aflăm cu toţii într-o călătorie spirituală şi că, într-o anumită măsură, este vorba de o călătorie spirituală personală. Totuşi, potrivit textului, creşterea fiecăruia în parte exercită o influenţă asupra creşterii bisericii, atât numeric, cât şi spiritual.

Pe măsură ce credincioşii cresc în Hristos, se întâmplă un lucru extraordinar, supranatural chiar. Ei formează un trup „bine închegat şi strâns legat” prin contribuţia fiecăruia. Eficienţa optimă a oricărei biserici este obţinută atunci când fiecare membru îşi face partea.

7. Ce au făcut credincioşii în timp ce au aşteptat la Ierusalim revărsarea promisă a Duhului Sfânt? Faptele 1:12-14

Fapte 1

12. Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.

13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov.

14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.

Aceste cuvinte ne spun foarte mult despre importanţa închinării colective. Primii credincioşi au fost pregătiţi să împlinească Marea Trimitere abia după revărsarea Duhului Sfânt asupra lor. Acest grup de aproximativ o sută douăzeci de oameni s-a unit în rugăciune neîntreruptă. Făgăduinţa făcută de Isus cu privire la Duhul Sfânt i-a unit şi îi aducea mereu laolaltă pentru rugăciune, în timp ce aşteptau puterea care avea să-i facă în stare să împlinească lucrarea. Şi noi, ca biserică, ar trebui să facem la fel.

Gândeşte-te la biserica ta în ansamblu şi pune-ţi următoarele întrebări: Cât timp investeşte şi ce eforturi face în lucrarea de evanghelizare, comparativ cu timpul şi energia investite în rezolvarea problemelor locale (modul de desfăşurare a rugăciunilor şi închinării, muzică etc.)?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO