Când demonii vorbesc
Studiul 5
Joi , 2 februarie 2012
11. Ce mărturie găsim în Luca 4:31-36 despre sfinţenia lui Hristos? Cine dă această mărturie? Ce lecţii putem desprinde din această relatare?
Luca 4
31. S-a coborât în Capernaum, cetate din Galileea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. 32. Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că vorbea cu putere. 33. În sinagogă se afla un om care avea un duh de drac necurat şi care a strigat cu glas tare: 34. „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.” 35. Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi afară din omul acesta!” Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău. 36. Toţi au fost cuprinşi de spaimă şi ziceau unii către alţii: „Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!”Demonii, care sunt îngeri căzuţi, ştiu cine este Isus şi până şi ei, în ră utatea, ura şi în răzvrătirea lor, se simt constrânşi să Îl recunoască şi să admită că El este sfânt şi le este frică. De ce? Probabil că şi demo nilor le este frică în faţa sfinţeniei lui Dumnezeu şi au o reacţie oarecum asemănătoare cu cea a oamenilor păcătoşi.
Când se întâlneşte cu Dumnezeul cel sfânt, Ioan are aceeaşi reacţie ca personajele din Vechiul Testament. (Apocalipsa 1:12-17)
Apocalipsa 1
12. M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. 13. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. 14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; 15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. 16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui. 17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,Mai mult decât atât, viziunea sa despre făpturile cereşti care I se închină lui Dumnezeu în Sanctuarul ceresc ne oferă o imagine similară cu cea descrisă de Isaia (Is. 6:1-3), cu mai multe secole înainte.
Isaia 6
1. În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. 2. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. 3. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”12. Ce cuvinte rostesc făpturile cereşti din jurul tronului? Apoc. 4:8,9
Apocalipsa 4
8. Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” 9. Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor,Cu toate că Dumnezeu este dragoste şi că toate făpturile cereşti Îl adoră, observăm că imnul de închinare pe care îl înalţă ele nu este: „Dumnezeu este dragoste, dragoste, dragoste.” Sau: „Dumnezeu este bun, bun, bun.” Ci ele strigă zi şi noapte: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeul cel atotputernic.” Cu toate că tot cerul participă la lucrarea de răspândire a Evangheliei, care este vestea cea bună despre dragostea şi mântuirea lui Dumnezeu, făpturile cereşti din jurul tronului Său laudă sfinţenia Sa şi zi, şi noapte. Aceste făpturi fără păcat sunt uimite de sfinţenia Lui, dar ele nu se ascund de El de frică, aşa cum fac fiinţele căzute în păcat.
În niciuna dintre întâlnirile omului cu Dumnezeu descrise în Scriptură, nu găsim ideea că Dumnezeu ar fi o fiinţă înspăimântătoare. Ceea ce vedem în schimb este faptul că, în lumina cercetătoare a sfinţeniei Sale, oamenii se văd, în sfârşit, exact aşa cum sunt în realitate. De fapt, imaginea aceasta îi înspăimântă. În Scriptură, atunci când oamenii se întâlnesc cu adevărat cu Dumnezeul cerului, nimeni nu bate din palme, nu manifestă o bucurie excesivă şi nu cântă cu o atitudine uşuratică. Dimpotrivă, atitudinea este aceea de pocăinţă şi dezgust faţă de propria persoană. Fiecare îşi vede vina personală şi o admite, fără să se justifice şi fără să amintească greşelile altora. Cât de diferite ar fi cuvintele noastre, vieţile noastre şi faptele noastre dacă toţi am fi tot timpul conştienţi nu numai de prezenţa lui Dumnezeu, ci şi de sfinţenia Sa!
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
