Studiul 5

Miercuri , 1 februarie 2012

 

În Vechiul Testament este consemnată adeseori reacţia oamenilor în prezenţa Celui Sfânt. Unii creştini de astăzi susţin că Vechiul Testament ne înfăţişează o imagine primitivă şi învechită – un Dumnezeu aspru şi iute la mânie. Însă, după venirea Domnului Isus, El devine un Dumnezeu al harului şi al dragostei. Dar aceasta este o concepţie distorsionată despre Biblie şi despre caracterul lui Dumnezeu care nu Se schimbă.

10. Ce ne învaţă Noul Testament despre sfinţenia lui Dumnezeu? Luca 5:1-11. Cum confirmă acest pasaj faptul că Dumnezeul Noului Testament este acelaşi Dumnezeu sfânt din Vechiul Testament?

Luca 5

1. Pe când Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,
2. Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele.
3. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.
4. Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”
5. Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
6. După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.
7. Au făcut semn tovarăşilor lor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Aceia au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.
8. Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.”
9. Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.
10. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci Isus i-a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.”
11. Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat totul şi au mers după El.

După ce trudiseră zadarnic o noapte întreagă, Isus le-a oferit ucenicilor o pescuire minunată. Unii ar putea crede că reacţia umană normală într-o asemenea situaţie ar trebui să fie recunoştinţa pentru ajutorul financiar extraordinar. Însă reacţia lui Petru se aseamănă întrucâtva cu reacţia personajelor din Vechiul Testament care s-au întâlnit cu Domnul.

Dar Petru nu se gândea la belşug sau la corăbii. Minunea aceasta, care le întrecea pe toate cele la care fusese martor, era pentru el manifestarea puterii dumnezeieşti. În Isus, el L-a văzut pe Acela care ţinea sub stăpânirea Sa toată natura. Prezenţa dumnezeirii făcuse să se vadă cât era el de păcătos. Iubirea pentru Învăţătorul, ruşinea pentru necredinţa lui, recunoştinţa pentru îndurarea lui Hristos şi, mai presus de toate, simţul necurăţiei personale în faţa infinitei purităţi l-au copleşit. În timp ce tovarăşii lui puneau la loc sigur peştele din mreje, Petru a căzut la picioarele Mântuitorului şi I-a zis: «Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.»” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 246

De ce are Petru o astfel de reacţie? Pentru că nu ne mai aflăm în Grădina Edenului când Adam şi Eva – înainte de căderea lor în păcat – se bucurau de prezenţa lui Dumnezeu în răcoarea serii. Comuniunea lor strânsă s-a schimbat radical imediat după căderea în păcat, când cei doi au fugit de Dumnezeu şi s-au ascuns. De atunci şi până astăzi, în mare parte, lucrurile sunt la fel. De fiecare dată când un om se întâlneşte în mod real cu Dumnezeul cel viu, reacţia lui iniţială este una de groază, întrucât devine, în sfârşit, conştient de adevărata profunzime a păcătoşeniei lui.

Care a fost ultima ocazie în care ai privit cu sinceritate la natura ta de om păcătos? Cum a fost? Care este singura ta speranţă şi de ce?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO