Judecata şi harul în Eden

Studiul 4

Luni , 23 ianuarie 2011

 

Înainte de apariţia păcatului, nu era nevoie de har, pentru că nu exista nimic de iertat, de şters şi de ispăşit. Tot la fel, înainte de apariţia păcatului, nu era nimic de judecat, de condamnat şi de pedepsit. Atât harul, cât şi judecata apar, cel puţin în lumea noastră, numai ca urmare a păcatului omenirii.

2. Cum sunt descoperite temele judecăţii şi harului în relatarea despre căderea în păcat? Geneza 3

Geneza 3

1. Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”

2. Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.

3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”

4. Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri,

5. dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”

6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.

8. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

9. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?”

10. El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.”

11. Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?”

12. Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

13. Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

14. Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.

15. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

16. Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

17. Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;

18. spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.

19. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

20. Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.

21. Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele.

22. Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, dar, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.”

23. De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.

24. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.

Satana a reuşit să aducă păcatul în lume denaturând totul. Însă Dumnezeu a intervenit imediat, punând întrebarea: „Unde eşti?” Nu trebuie să vedem în întrebarea aceasta o condamnare – ea este o invitaţie adresată primilor oameni de a veni la Acela care i-a creat şi i-a iubit, o chemare de a-l părăsi pe cel care i-a amăgit şi de a se întoarce la Creatorul lor.

Să observăm ce se petrece cu această ocazie. Primul lucru pe care îl face Domnul după căderea oamenilor în păcat este acela de a le adresa o serie de întrebări (vezi Gen. 3:9,11,13). Apoi, rosteşte judecata împotriva şarpelui. Însă, chiar în sentinţa rostită împotriva şarpelui, se află prima făgăduinţă a Evangheliei (vers. 16). Aici, Domnul le adresează oamenilor primul mesaj despre har, despre răscumpărare, despre mântuire. Abia apoi, numai după ce rosteşte făgăduinţa Evangheliei, sunt pronunţate sentinţele împotriva femeii şi a bărbatului. Deşi ei au păcătuit, primele cuvinte rostite de Dumnezeu sunt cuvinte de speranţă şi de har, iar harul reprezintă fundalul pe care urmează să se desfăşoare judecata. Aşadar, înainte de judecată, este oferită făgăduinţa harului pentru toţi cei care vor să îl accepte.

Pentru Satana este deja prea târziu – nimicirea lui este sigură. Totuşi Dumnezeu Îşi face cunoscut harul chiar când este rostită sentinţa în dreptul bărbatului şi al femeii.

În concluzie, relaţia dintre judecată şi harul lui Dumnezeu apare încă de la începutul istoriei omenirii căzute în păcat. Dumnezeu trebuie să judece şi să condamne păcatul, dar făgăduinţa harului este mereu prezentă şi harul este mereu la dispoziţia celor care vor să aibă parte de el.

Îţi adresează cumva Dumnezeu şi ţie întrebarea: „Unde eşti?” Ai făcut vreun lucru care te determină să te ascunzi de El? De ce este cunoaşterea harului Său primul pas spre ascultarea de chemarea Sa de a ne apropia de El şi de a-l părăsi pe înşelător?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO