Studiu suplimentar

Studiul 5

Vineri , 28 octombrie 2011

„Asupra Domnului Hristos, ca Înlocuitor şi Garant al nostru, a fost aşezată nelegiuirea noastră, a tuturor. El a fost aşezat în rândul celor fărădelege, ca să ne poată răscumpăra de sub condamnarea Legii. Vinovăţia fiecărui urmaş al lui Adam apăsa asupra inimii Sale. Mânia lui Dumnezeu faţă de păcat, manifestarea teribilă a neplăcerii Sale faţă de nelegiuire umpleau de groază inima Fiului Său. În toată viaţa Sa, Domnul Hristos vestise unei lumi căzute vestea cea bună a îndurării şi a iubirii iertătoare a Tatălui. Tema Sa era mântuirea pentru păcătosul cel mai mare. Dar acum, sub povara teribilă a vinovăţiei ce apăsa asupra Sa, nu putea vedea faţa dătătoare de pace a Tatălui. Retragerea privirii Tatălui de la Mântuitorul în această oră a supremei dureri a străpuns inima Sa cu o întristare ce nu va putea să fie înţeleasă niciodată de om. Atât de mare a fost chinul acesta, încât durerea fizică de-abia mai era simţită. (…)

Mântuitorul nu putea să vadă prin porţile mormântului. Speranţa nu-I înfăţişa ieşirea din mormânt ca biruitor şi nici nu-I spunea că Tatăl a primit sacrificiul Său. El Se temea de faptul că păcatul este atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu, încât despărţirea Lor avea să fie veşnică. Domnul Hristos simţea groaza pe care avea s-o simtă păcătosul atunci când harul nu va mai mijloci deloc în favoarea neamului omenesc vinovat. Sentimentul păcatului era acela care aducea mânia Tatălui asupra Sa, ca înlocuitor al omului, şi care făcea ca paharul pe care El l-a băut să fie atât de amar; aceasta a frânt inima Fiului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 753

Întrebări pentru discuţie

1. Şi în biserica noastră, unii nu pot accepta mântuirea doar prin credinţă, nici faptul că harul lui Dumnezeu ne mântuieşte prin Hristos, fără să ţină seama de faptele noastre. De ce ezită să accepte aceste adevăruri?

2. Pavel s-a opus cu vehemenţă mântuirii prin fapte, pe care o socotea o eroare teologică. Ce atitudine trebuie să manifestăm, cu fermitate dacă e nevoie, atunci când eroarea este predicată în mijlocul nostru?

Rezumat: Temelia mântuirii noastre este doar credinţa în Hristos. Avraam a fost socotit neprihănit datorită credinţei în făgăduinţele lui Dumnezeu. Darul neprihănirii stă şi astăzi la dispoziţia tuturor celor care au credinţa lui Avraam. Noi nu mai suntem condamnaţi doar pentru că Domnul Isus a plătit preţul pentru păcatele noastre, murind în locul nostru.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO