Închinarea în cartea Apocalipsa

Studiul 13

17 septembrie 2011

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Iov, 42,1-6; Apoc. 1,13-18; 13; 14,6-12; 19,1-5.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.” (Apocalipsa 14,3)

Puţine cărţi ale Bibliei conţin atât de mult mister şi stârnesc atât de multă atracţie ca Apocalipsa. Ea este o carte plină de imagini fantastice de animale şi balauri şi întâlnim în ea referiri la foc, cutremur, boli, armate, broaşte, cetăţi, stele căzătoare etc.

Cu toate acestea, subiectul care apare în mod repetat este închinarea, fie atunci când este amintită criza finală prin care trec cei care se închină fiarei şi icoanei ei, fie atunci când vorbeşte despre fiinţele din cer care Îi cântă lui Dumnezeu: „s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor” (Apoc. 5,14), „s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu” şi I-au mulţumit Celui care este, care era şi care vine, Celui care a început să împărăţească (Apoc. 11,16.17), Celui care este vrednic să primească „slava, cinstea şi puterea” (Apoc. 4,11).

Apocalipsa ne descoperă principiul pe care l-am studiat trimestrul acesta: numai Domnul, Creatorul nostru, Răscumpărătorul şi Judecătorul nostru, este vrednic de închinarea şi de lauda noastră.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO