duminică, 18 septembrie 2011
2

„Am căzut la picioarele Lui ca mort”

Studiul 13

Duminica , 18 septembrie 2011

Probabil că una dintre cele mai mari descoperiri pe care le-am primit despre măreţia şi puterea lui Dumnezeu a fost cea oferită de astronomie. În Antichitate, nu se cunoştea mai nimic despre mărimea şi dimensiunile cosmosului. În secolul XX, datorită perfecţionării telescoapelor, am reuşit să vedem universul şi am rămas uluiţi de mărimea lui, de distanţele uriaşe, de numărul incredibil de galaxii şi de stele. Mintea noastră poate cuprinde cu greu aceste realităţi.

Dar există un lucru şi mai uimitor: numai o Fiinţă mai mare decât universul putea să-l creeze, tot la fel cum numai un pictor poate să picteze un tablou. Dumnezeul căruia ne închinăm, căruia Îi slujim, este Creatorul universului; El este mai mare decât tot ce a creat. Cine suntem noi în comparaţie cu un Dumnezeu atât de mare?

1. Cum reacţionează Ioan atunci când Îl vede pe Domnul Isus? De ce a reacţionat aşa? Cum este înfăţişată Crucea? Apocalipsa 1,13-18

Apocalipsa 1

13. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.
14. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;
15. picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.
16. În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.
17. Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,
18. Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.

2. Ce asemănări există între reacţia lui Ioan şi reacţia lui Iov? Iov 42,1-6

Iov 42

1. Iov a răspuns Domnului şi a zis:
2. „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” –
3. „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.” –
4. „Ascultă-Mă şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa.” –
5. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”

Oamenii aceştia au primit o descoperire parţială a slavei Domnului, însă ceea ce au văzut a fost suficient ca să determine o atitudine de smerenie. Reacţia lor cuprinde teamă, respect, veneraţie şi pocăinţă. Şi oare nu este firesc? Ei L-au întrezărit pe Creatorul universului; ei erau nişte oameni păcătoşi, care au văzut un crâmpei din slava Dumnezeului Celui Sfânt. Conştienţa păcătoşeniei, a vinei, a nimicniciei vieţii lor le-a apărut înaintea ochilor atunci când s-au aflat în prezenţa Domnului.

Cum pot serviciile divine să producă în noi o reacţie asemănătoare? Nu ar trebui oare să simţim prezenţa lui Dumnezeu şi lucrul acesta să ne ducă la o atitudine de smerenie? Cât de important este ca serviciile divine să ne arate că jertfa Domnului Hristos este singura noastră speranţă pentru mântuire?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO