„Vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi”
Studiul 11
Marti , 6 septembrie 2011
După cum am subliniat în atâtea rânduri, Domnul a instituit nişte forme de închinare elaborate şi cu semnificaţie profundă, însă El nu era preocupat în primul rând de aceste forme. Formele, tradiţiile, ritualurile erau doar un mijloc prin care se urmărea un scop, şi anume acela ca omul să se predea, cu trupul şi cu mintea lui, Creatorului şi Răscumpărătorului său. Însă este mult mai uşor să transformăm religia într-o serie de formule, de tradiţii şi de acte exterioare, decât să murim zilnic faţă de noi înşine şi să ne predăm Domnului cu smerenie şi credinţă. Din acest motiv, Biblia se ocupă în mare măsură de oamenii care nu au o atitudine corectă faţă de Dumnezeu, chiar dacă formele lor de închinare sunt „corecte”.
Şi Domnul Isus a abordat această problemă când a fost pe pământ.
4. Ce principiu al închinării a subliniat El în convorbirea cu femeia de la fântână? De ce a încercat să-i abată privirea de la locurile de închinare cunoscute de ea? Ioan 4,1-24
Ioan 4
1. Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan. 2. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui. 3. Atunci a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea. 4. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria, 5. a ajuns lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. 6. Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână. Era cam pe la ceasul al şaselea. 7. A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus. 8. Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere de ale mâncării. 9. Femeia samariteană I-a zis: „Cum Tu, iudeu, ceri să bei de la mine, femeie samariteană?” – Iudeii, în adevăr, n-au legături cu samaritenii. – 10. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” 11. „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce să scoţi apă, şi fântâna este adâncă; de unde ai putea să ai, dar, această apă vie? 12. Eşti Tu oare mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui?” 13. Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. 14. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” 15. „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot.” 16. „Du-te”, i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”. 17. Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. 18. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” 19. „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti proroc. 20. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” 21. „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. 22. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei. 23. Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. 24. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”Isus a reuşit să-i atragă atenţia femeii atunci când a făcut aluzie la unele dintre tainele sufletului ei. Apoi a folosit acest moment pentru a-i îndrepta atenţia spre ceva mai bun. El foloseşte cuvinte puternice („Femeie, crede-Mă…”) pentru a-i arăta că adevărata închinare înseamnă mai mult decât formele exterioare şi locurile de închinare. „Muntele acesta”, la care se referea femeia, era Muntele Garizim, unde samaritenii construiseră un templu. Evident că femeia se aştepta la această replică din partea unui evreu.
Dar Domnul Isus nu S-a oprit acolo. El a inclus în această categorie şi Ierusalimul, loc pe care El Însuşi îl alesese pentru Templul Său sfânt. Astfel, încă de la începutul misiunii Sale pe pământ, El a făcut o aluzie generală la soarta finală a acestui Templu, fapt despre care a vorbit deschis mai târziu: „Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată” (Mat. 24,2). Isus încerca să-i dea femeii „apa vie” (Ioan 4,10), adică să i Se descopere pe Sine Însuşi. Dorinţa Sa era ca ea să înţeleagă că temelia închinării era relaţia personală cu Creatorul şi Răscumpărătorul ei, şi nu formele şi tradiţiile credinţei ei, care se îndepărtase de adevărata religie a iudeilor. Referirea la Ierusalim (Ioan 4,21) dovedea că Isus vorbea despre ceva mult mai înalt decât sistemul de jertfe şi de închinare pe care El Însuşi îl adusese la existenţă.
Cum te ajută să îţi adânceşti relaţia cu Dumnezeu felul în care te închini?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
