Bucuraţi-vă înaintea Domnului: Sanctuarul şi închinarea

Studiul 4

16 iulie 2011

Pentru studiul de săptămâna aceasta, citeşte: Exodul 25,1-22; 29,38.39; Exodul 35; Deut. 12,5-7.12.18; 16,13-16.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Acolo să vă bucuraţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi, fiii voştri şi fiicele voastre, robii şi roabele voastre şi levitul care va fi în locurile voastre; căci el n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu voi.” (Deuteronomul 12,12)

Scriitorul rus, Lev Tolstoi, a scris despre un prieten care, simţind că i se apropie moartea, încerca să explice cum şi-a pierdut credinţa. El povestea că, încă de mic, se ruga în fiecare seară înainte de a merge la culcare. Într-o zi, după ce a fost la vânătoare cu fratele lui, înainte de a merge la culcare, s-a plecat pe genunchi, să se roage. Fratele lui s-a uitat la el şi l-a întrebat: „Încă mai faci chestia asta?

Omul a mărturisit că din momentul acela nu s-a mai rugat niciodată, nu s-a mai închinat niciodată, nu şi-a mai manifestat credinţa niciodată. Întrebarea fratelui lui îi descoperise cât de zadarnic şi de lipsit de sens fusese acest ritual în tot acel răstimp şi, de aceea, a încetat.

Povestea aceasta ne vorbeşte despre pericolul ritualului. Închinarea trebuie să vină din inimă, din suflet, dintr-o relaţie autentică, reală cu Dumnezeu. De aceea, săptămâna aceasta vom studia serviciile de la Sanctuar, centrul închinării israeliţilor, şi vom extrage câteva lecţii despre închinare.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO