Studiu suplimentar

Studiul 3

Vineri , 15 iulie 2011

Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolele „Creaţiunea”, „Săptămâna Creaţiunii, o săptămână literală”; Hristos, Lumina lumii (Viaţa lui Isus), capitolul „Sabatul”.

„Dumnezeu a intenţionat ca păzirea lui [Sabatului] să-i arate [pe israeliţi] ca închinători ai Săi. Trebuia să fie un semn al despărţirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. Dar, pentru a sfinţi Sabatul, şi oamenii trebuie să fie sfinţi. Prin credinţă, ei trebuie să ajungă părtaşi la neprihănirea lui Hristos.[…] Numai în felul acesta Sabatul putea să-i deosebească pe israeliţi ca închinători ai lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 283

„Când l-a eliberat pe poporul Său din Egipt şi i-a încredinţat Legea Sa, Domnul i-a învăţat pe israeliţi că, prin ţinerea Sabatului, ei urmau să se deosebească de cei ce se închinau la idoli. Lucrul acesta era ceea ce făcea deosebire între cei care recunoşteau suveranitatea lui Dumnezeu şi cei care refuzau să-L primească ca fiind Creator şi Împărat.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, pag. 349

Întrebări pentru discuţie

1. Meditaţi mai mult la ideea că Sabatul ne protejează de multele teorii înşelătoare despre originea omului. Gândeşte-te, de exemplu, la evenimentele finale, în care vor exista două clase de închinători: cei care se vor închina fiarei şi cei care se vor închina Creatorului (vezi Apocalipsa 14). Cum îi pregăteşte pe oameni teoria evoluţiei, de pildă, pentru acceptarea amăgirii din zilele finale?

Apocalipsa 14

1. Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.

2. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu lăuta, şi cântau din lăutele lor.

3. Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.

4. Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

5. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

6. Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.

7. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”

8. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!”

9. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,

10. va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

11. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!

12. Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

13. Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!”

14. Apoi m-am uitat şi iată un nor alb; şi pe nor şedea Cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită.

15. Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt.”

16. Atunci Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat.

17. Şi din Templul care este în cer a ieşit un alt înger care avea şi el un cosor ascuţit.

18. Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi.”

19. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.

20. Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge, până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii.

2. Meditaţi la legătura strânsă dintre Sabat şi închinare. Cum se închină biserica voastră în Sabat? Serviciile divine sunt îndreptate spre înălţarea lui Dumnezeu, pentru că este Creator, Răscumpărător şi Domn care ne sfinţeşte? Dacă nu, atunci pe cine au în centru? Cum putem să ne facem un obicei din a-L păstra pe Domnul în centrul închinării noastre?

3. Creaţiunea este una dintre convingerile noastre fundamentale. Dacă nu credem că Dumnezeu este Creatorul nostru, cum sunt afectate celelalte convingeri ale noastre, ca adventişti de ziua a şaptea? Creaţiunea este fundamentul credinţei noastre, iar Sabatul face parte integrantă din relatarea Creaţiunii. Cum ne ajută aceste informaţii să descoperim cât de esenţial este Sabatul pentru noi? Cum ne ajută ele să înţelegem mai bine că Sabatul va constitui, în zilele de la sfârşit, când puterile amăgitoare vor căuta să impună o închinare falsă, punctul central al ultimului conflict de pe planeta noastră?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO