6. Ce principiu al sănătăţii este subliniat în Prov. 23,19-21? Cum putem să aplicăm acest principiu în viaţa noastră, în ceea ce priveşte sănătatea şi temperanţa?

Proverbe 23

19 Ascultă, fiule, şi fii înţelept; îndreaptă-ţi inima pe calea cea dreaptă.
20 Nu fi printre ceice beau vin, nici printre ceice se îmbuibează cu carne.
21 Căci beţivul şi cel ce se dedă la îmbuibare sărăcesc, şi aţipirea te face să porţi zdrenţe.

Pentru a şti care sunt cele mai bune alimente, trebuie să studiem planul iniţial al lui Dumnezeu pentru alimentaţia omului… Cerealele, fructele, nucile şi legumele… pregătite într-un mod cât se poate de simplu, sunt cele mai sănătoase şi mai hrănitoare. Ele îi dau intelectului o tărie, o rezistenţă şi o vigoare pe care o dietă mai complexă şi mai stimulatoare nu le poate da.” – Ellen G. White, Divina vindecare (ediţia 1997), pag. 278,279

Dacă suntem vegetarieni nu înseamnă, în mod automat, că avem şi o alimentaţie sănătoasă; în acelaşi timp, dacă mâncăm carne nu înseamnă neapărat că, prin aceasta, ne întinăm templul trupului. Există mai mulţi factori importanţi pentru sănătate.

Sunt unii vegetarieni care consumă prea multe grăsimi, prea multă sare sau prea mult zahăr şi atunci ei riscă să aibă probleme foarte grave de sănătate, cum ar fi diabetul, atacul de cord, accidentul vascular cerebral şi cancerul.

Alţii mănâncă în general prea mult. Deşi au o alimentaţie total vegetariană, cât mai strictă posibil, ei mănâncă prea mult, se îngraşă şi se confruntă cu unele consecinţe negative asupra sănătăţii.

Ca şi în alte privinţe, şi în alimentaţie este importantă cumpătarea. Consumul exagerat, chiar şi al unui aliment bun, poate fi dăunător pentru sănătate. În general, se promovează ideea de a consuma alimente sănătoase cât mai variate, în aşa fel încât să acoperim toate nevoile noastre nutritive, dar fără să exagerăm şi să supraîncărcăm organismul. Ca şi în celelalte aspecte ale sănătăţii, echilibrul este esenţial.

În biserica noastră, vegetarianismul nu este o condiţie pentru primirea calităţii de membru. Şi aşa este bine. Mulţi adventişti credincioşi aleg să nu fie vegetarieni. Care sunt totuşi avantajele vegetarianismului, dacă ai posibilitatea să-ţi procuri alimentele sănătoase indicate pentru o alimentaţie adecvată?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO