Odihna şi refacerea
Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Gen. 2,15; Exod 20,8-11; 23,12; Mat. 11,28-30; Marcu 2,27; 6,30-32.
Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Isus le-a zis: ’Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.’ Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei nu aveau vreme nici să mănânce.” (Marcu 6,31)
Un tânăr inteligent, care studia medicina la Loma Linda, a constatat că era epuizat. Se trezea dimineaţa la ora patru şi lucra până la miezul nopţii. Se străduia să ţină pasul cu programul intens de cursuri, dar degeaba. Rămânea mereu în urmă.
Tânărul „a apelat disperat la ajutorul profesorului lui. Acesta, om cu experienţă, i-a recomandat să doarmă cel puţin şapte ore în fiecare noapte, orice-ar fi, şi să facă în fiecare zi exerciţii viguroase timp de 30 de minute. Lui Tom nu-i venea să creadă… dar, în cele din urmă, a acceptat să încerce acest program. De altfel, era atât de în urmă cu materia, încât oricum nu mai conta. Spre uimirea lui, notele au început să crească după numai două săptămâni. Până la sfârşitul anului, se afla în prima treime a studenţilor din anul lui şi şi-a încheiat pregătirea medicală cu succes şi la timp.” – „Sunt atât de obosit”, Hardinge Lifestyle Series (Loma Linda, Calif., Loma Linda University School of Health, 1988), pag. 3-5
Mulţi dintre noi ne simţim exact ca Tom. Cu toţii trebuie să ne odihnim zilnic şi săptămânal, ca să ne bucurăm de o sănătate optimă, nu doar fizică, ci şi mentală, spirituală şi socială.
Ideea centrală: Avem nevoie de odihnă fizică, mentală şi emoţională regulată şi suficientă pentru a funcţiona la capacitatea maximă.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO