„Cu toată inima”
„Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ier.29,13)
„Cu toată inima” înseamnă „în mod sincer”, fără prefăcătorie în cuvânt şi în faptă. Cuvântul sincer vine din două cuvinte latine – sine (fără) şi cera (ceară). Se pare că, în vechime, olarii mai puţin cinstiţi foloseau ceară pentru a ascunde fisurile şi spărturile diferitelor vase pe care le ofereau spre vânzare. Iar ceara aceasta, fireşte, nu avea cum să dureze, pentru că, la căldură, se topea. De aici, sinceritate înseamnă să fii autentic, real, nu artificial. Înseamnă să vorbeşti şi să te porţi „cu toată inima”, fără să încerci să ascunzi ceva.
4. Citeşte 2 Cronici 25,2. Ce ne spune acest text? Ce aspect important se subliniază aici, în legătură cu ceea ce este înăuntrul nostru?
2 Cronici 25
2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.
Aşadar, descoperim aici un rege care a făcut ceea ce trebuia să facă, dar nu cu toată inima. El nu a fost sincer în acţiunile lui. Situaţia aceasta ridică posibilitatea ca cineva să facă ceea ce este bine din motive greşite. Chiar dacă suntem în stare să-i înşelăm pe unii oameni uneori şi pe noi înşine tot timpul, pe Dumnezeu nu-L putem înşela niciodată. Este interesant că, atunci când David s-a rugat pentru fiul său, primul lucru pe care a
cerut ca acesta să-l aibă a fost „o inimă bună [desăvârşită – trad. din KJV]” (1 Cron. 29,19).
1 Cronici 29
19 Dă fiului meu Solomon o inimă bună, ca să păzească poruncile Tale, învăţăturile Tale şi legile Tale, ca să împlinească toate aceste lucruri şi să zidească el Casa pentru care am făcut pregătiri.”
Sinceritatea este importantă, deoarece acela care nu este sincer, a cărui inimă nu este dedicată cu totul pentru ceea ce este adevărat şi drept, este un om cu inima împărţită. Cu siguranţă că există şi alţi „stăpâni” cărora o astfel de persoană le acordă loialitatea şi, atâta timp cât nu renunţă la ei, atâta timp cât sunt şi alte lucruri care ridică pretenţii de întâietate, inima nu poate fi toată a lui Dumnezeu.
Aşadar, cheia este o completă predare faţă de Domnul, o completă renunţare la eul personal. Nu este uşor; într-adevăr, pentru ca acest lucru să aibă loc, aşa cum am văzut ieri, trebuie să te laşi zdrobit pe Stâncă.
Cât de sincer eşti în credinţa ta? Nu vorbim aici despre îndoielile ocazionale sau despre a avea întrebări profunde la care nu ai găsit răspuns (oricine se mai îndoieşte uneori sau are întrebări la care nu a găsit răspuns) şi nici despre lupta cu păcatul. Vorbim aici despre inimă. Este ea pe deplin consacrată lui Dumnezeu, cu totul a Lui, sau este împărţită între Dumnezeu şi ceva ce aparţine lumii? Dacă răspunsul este cel din urmă, ce schimbări ar trebui să faci?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
