Roada Duhului este facerea de bine
Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Ps. 51,10.11; Ioan 14,9; Rom. 3,12-20; 7,7-12; Tit 2,14; Evrei 1,2.3.
Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2,10)
În Scriptură, „bunătatea” implică nu numai să evităm să facem răul, ci şi să căutăm cu tot dinadinsul să facem binele. Facerea de bine este sfinţenia pusă în practică. Bunătatea este ceea ce facem; altfel, nu este „bunătate” deloc.
Cuvântul tradus prin „facerea de bine” (agathosune) în Galateni 5,22 denotă o bunătate activă, voluntară. Mai mult decât o trăsătură de caracter pozitivă, ea este o manifestare practică a caracterului, exprimându-se prin fapte bune.
Galateni 5,
Adeseori auzim că cineva are o „inimă bună” sau că este un „suflet bun”. Ideea aceasta stârneşte multe controverse nu numai pe tărâm teologic (vezi Ier. 17,9), ci şi sub aspectul realităţii vieţii. O „inimă bună” sau un „suflet bun”, în sine, nu înseamnă nimic. Ci o „inimă bună” se descoperă prin acţiuni bune, prin fapte bune, prin acte concrete, practice, de bunătate, făcute în beneficiul altora. Intenţiile bune, gândurile bune, motivele bune sunt necesare şi îşi au rolul lor, dar în cele din urmă, bunătatea înseamnă să faci bine sau „facere de bine”. Ne amăgim singuri crezând altfel.
Ier. 17
9.”Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
