Bunătatea în cuvinte (Efes. 4,32)

Efeseni 4,32 începe cu cuvintele „fiţi buni unii cu alţii”. Cât de bine se potriveşte acest verset cu ceea ce am studiat ieri, în legătură cu a ne purta cu ceilalţi aşa cum S-a purtat Dumnezeu cu noi!

Bunătatea trebuie să-l caracterizeze pe creştin tot timpul. Dar există cel puţin trei cazuri speciale care cer trei tipuri diferite de încurajare:

În primul rând, noi trebuie să manifestăm bunătate faţă de cei care sunt copii din punct de vedere spiritual. „Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii” (1 Tes. 2,7).

În al doilea rând, trebuie să le arătăm bunătate şi să le oferim încurajare celor slabi. „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine” (Rom. 15,1).

În al treilea rând, trebuie să îi îngrijim pe cei bolnavi din punct de vedere spiritual (2 Tim. 2,24.25).

2 Tim. 2

24. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,
25. să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;

Un om de afaceri a fost auzit într-o ocazie spunând: „De-abia aştept să ajung diseară acasă – am obosit să fiu amabil toată ziua!

Ce atitudine tristă faţă de viaţa umană!

Bunătatea, amabilitatea, în special în familie, este esenţială. Şi una dintre cele mai importante căi de a manifesta bunătate, mai ales acasă, în căminul nostru, este modul în care vorbim unul cu altul. Atmosfera din cămin este determinată, în mare parte, de cuvintele pe care le rostim. Atât de multe probleme, atât de multe suferinţe şi atât de multe tensiuni şi conflicte deschise ar putea fi evitate, dacă am avea grijă nu numai ce spunem, ci şi cum spunem. De multe ori, cineva spune ceva şi nu răneşte pe nimeni, în timp ce altcineva poate să rostească exact aceleaşi cuvinte şi să i le adreseze aceleiaşi persoane, şi să rănească şi să jignească profund acea persoană. Cheia este cum vorbim. Vorbirea înseamnă mai mult decât sensul intrinsec al cuvintelor rostite; tonul, expresia feţei, limbajul corporal, accentul – toate, împreună, exprimă gândurile, emoţiile şi ideile pe care li le transmitem celorlalţi.

6. Citeşte Proverbe 15,1-5 şi Proverbe 25,11-15. Ce principii importante cu privire la ceea ce spunem şi la modul în care spunem sunt descoperite în aceste pasaje? În timp ce le citeşti, gândeşte-te la modul în care foloseşti cuvintele atunci când vorbeşti cu ceilalţi. Cum ai putea să dai dovadă de mai multă bunătate în comunicarea ta verbală cu cei din jur?

Proverbe 15

1. Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.
2. Limba înţelepţilor dă ştiinţă plăcută, dar gura nesocotiţilor împroaşcă nebunie. –
3. Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni. –
4. Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. –
5. Nesocotitul dispreţuieşte învăţătura tatălui său, dar cine ia seama la mustrare ajunge înţelept. –

Proverbe 25

11. Un cuvânt spus la vremea potrivită, este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint. –
12. Ca o verigă de aur şi o podoabă de aur curat, aşa este înţeleptul care mustră, pentru o ureche ascultătoare. –
13. Ca răcoreala zăpezii pe vremea secerişului, aşa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite: el înviorează sufletul stăpânului său.
14. Ca norii şi vântul fără ploaie, aşa este un om care se laudă pe nedrept cu dărniciile lui. –
15. Prin răbdare se înduplecă un voievod, şi o limbă dulce poate zdrobi oase.


Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO