Toiagul lui Aaron, care a înflorit
În ciuda faptului că în răzvrătirea stârnită de Core au murit mii de oameni, Domnul ştia că problema rolului de conducători al preoţilor nu era încă rezolvată. Dumnezeu ştia, bineînţeles, că israeliţii mai erau încă frământaţi, în ciuda faptului că El făcuse multe pentru ei şi îi pedepsise pe răzvrătiţi prin judecăţi mari şi dureroase. El ar fi fost îndreptăţit să îi şteargă de pe faţa pământului. Dar nu aceasta era dorinţa Sa. După toate cele întâmplate, Domnul nu a renunţat la ideea de a lucra cu ei şi de a le arăta harul Său.
9. Citeşte Numeri 17 şi răspunde la întrebările de mai jos: Cum avea să împiedice testul acesta alte răzvrătiri şi alte pedepse cu moartea?
Ce aspecte ale reacţiei oamenilor ne arată că ei au reuşit în sfârşit să priceapă mesajul că numai anumitor persoane li se îngăduia să fie preoţi?
Minunea înfloririi şi rodirii toiagului lui Aaron nu avea cum să fie pusă la îndoială. Israeliţii au fost nevoiţi să admită că Dumnezeu a făcut o minune care stabilea, o dată pentru totdeauna, că Aaron şi urmaşii lui aveau să fie preoţi în Sanctuarul Domnului. Este tragic că a fost nevoie de atâta suferinţă, pentru ca mesajul acesta să fie înţeles. Ceea ce ne uimeşte este că Domnul a fost dispus să facă tot posibilul ca să-i lămurească.
10. Nouă ne este uşor să-i judecăm şi să-i condamnăm pe evrei. Dar ce constatăm dacă privim la noi înşine? 2 Cor. 3,15
De ce învăţăm atât de greu lecţiile pe care vrea Dumnezeu să ni le dea? De ce nu avem încredere în El, cu toate că am primit dovezi mai mult decât suficiente despre dragostea şi harul Său? De ce repetăm la nesfârşit aceleaşi păcate? Mai mult, de ce este important să nu ne justificăm greşelile?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO