Ţinta creştinului (1 Ioan 2,1)
6. Ce ne îndeamnă Ioan? Cum trebuie să înţelegem acest îndemn? 1 Ioan 2,1
1 Ioan, 2
1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.
__________________________________________________________________________________________________
Îndemnul ca să nu păcătuim apare aici în contextul umblării în lumină, despre care se vorbeşte în declaraţia că Dumnezeu este lumină. Dacă dorim să avem părtăşie cu El şi cu copiii Săi, trebuie să umblăm în lumină, iar a umbla în lumină înseamnă a renunţa la păcat (1 Ioan 2,1).
Ioan le vorbeşte credincioşilor părinteşte, numindu-i „copilaşi” şi spunându-le care este unul dintre motivele pentru care le-a trimis scrisoarea: ca ei să renunţe cu totul la păcat. Prin aceasta, el nu sugerează că este posibilă o existenţă complet lipsită de păcat, ci îi îndeamnă pe creştini să stea departe de orice faptă care în mod clar este păcătoasă.
7. De ce adaugă Ioan la îndemnul de a nu păcătui şi cuvintele „dar, dacă cineva a păcătuit…”? Vezi şi 1 Împ. 8,46; Rom. 3,10-20; 1 Tim. 1,15.
1 Imparati, 8
46 Când vor păcătui împotriva Ta, – căci nu este om care să nu păcătuiască, – şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată:
Romani, 3
10 după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.
11 Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
12 Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.
13 Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;
14 gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
15 au picioarele grabnice să verse sânge;
16 prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
17 nu cunosc calea păcii;
18 frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”
19 Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
20 Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.
1 Timotei, 1
15 O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.
__________________________________________________________________________________________________
Discuţia aceasta despre păcat ar fi putut fi interpretată greşit, în sensul că cineva ar fi putut crede că păcatul nu este important: „Nu mai pretinde că eşti fără păcat; orice ai face, tot păcătos eşti. Prin urmare, trăieşte-ţi viaţa şi nu te mai gândi la păcat.”
De aceea, Ioan completează declaraţia cu privire la păcat cu versetul din 1 Ioan 2,1. Ţinta ucenicului lui Hristos nu este aceea de a păcătui. Creştinii trebuie să recunoască faptul că sunt păcătoşi, însă trebuie să se străduiască să trăiască fără să păcătuiască.
Totodată, Ioan nu vrea să ne transmită ideea că putem să fim fără urmă de păcat. Asfel că, lângă îndemnul de a nu mai păcătui, el adaugă: „Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor…”. Prin aceasta, el recunoaşte realitatea păcatului în viaţa creştinilor. Chiar şi creştinii consacraţi şi sinceri pot comite păcate. Din nefericire, păcatul este o posibilitate reală şi continuă pentru membrii bisericii. De aceea, ei au nevoie de ajutor, de cineva care să-i ajute să se împotrivească ispitei şi, în acelaşi timp, să intervină pentru ei, dacă au păcătuit.
Cum putem învăţa să rezolvăm această tensiune dintre firea noastră păcătoasă şi îndemnul puternic al Bibliei de a nu mai păcătui?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
