Strigătul de durere

Isus a suferit teribil când S-a aflat pe cruce. Însă, odată cu El, a suferit şi Tatăl. Dumnezeu era în Hristos şi, prin urmare, „Dumnezeul atotputernic a suferit împreună cu Fiul Său.” – Ellen G. White, The Upward Look, pag. 223. Am putea spune chiar că „Dumnezeu Însuşi a fost răstignit odată cu Hristos; întrucât Hristos era una cu Tatăl”. – Ellen G. White, Signs of the Times, 26 martie 1894

5. Care a fost strigătul de durere al lui Hristos? În ce sens era o expresie a suferinţei Dumnezeirii? Cum îl explicăm? Matei 27,46

Pe cruce, Dumnezeu a trecut printr-o experienţă nemaiîntâlnită: a îndurat pedeapsa pentru păcat. „A fost necesar ca întunericul cumplit să se lase deasupra sufletului Său, din cauza retragerii dragostei şi a favorii Tatălui; căci El stătea în locul păcătosului… Cel Neprihănit trebuia să rabde condamnarea şi mânia lui Dumnezeu, manifestate nu din răzbunare, căci inima lui Dumnezeu a fost cuprinsă de durere când Fiul Său nevinovat suferea pedeapsa păcatului. Această despărţire a puterilor divine nu se va mai repeta niciodată, de-a lungul veşniciei.” – Comentariile Ellen G. White, în Comentariul Biblic AZŞ, vol. 7, pag. 924

Paragraful acesta ne arată, mai întâi, că Tatăl Şi-a retras dragostea de la Fiul Său nu pentru că nu Îl mai iubea, ci pentru că Isus murea în locul nostru. Nu mai era nimeni care să mijlocească pentru dragostea lui Dumnezeu faţă de Fiul Său! În al doilea rând, în inima Tatălui nu a existat nicio urmă de răzbunare când Fiul Său murea pentru păcatele omenirii. El nu S-a bucurat de moartea Fiului, ci a suferit împreună cu El. În al treilea rând, pedeapsa reală pe care Dumnezeu a suferit-o pentru păcatele noastre a fost „despărţirea puterilor divine”. Ellen White ne dezvăluie taina relaţiei dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, explicându-ne prin ce a trecut Tatăl când Isus Se afla pe cruce. Verbul a despărţi (engl.: sunder) înseamnă „a rupe, a separa forţat”, ca atunci când un lucru întreg este rupt în bucăţi.

Pe scurt, prin jertfa lui Hristos, Dumnezeirea Şi-a asumat responsabilitatea pentru păcatul omenirii şi, mai mult decât atât, a suferit consecinţele acestor păcate. Este oare posibil ca Dumnezeirea, care nu poate muri, să simtă – prin despărţirea temporară a puterilor divine – într-un mod aparte şi la intensitate maximă moartea veşnică a neamului omenesc căzut, prin excluderea temporară a Fiului din unitatea Dumnezeirii? Planul Mântuirii, ispăşirea, a despărţit pentru puţin timp Trinitatea. Această experienţă de „durere” extremă din sânul Dumnezeirii a avut loc o singură dată şi nu se va mai repeta vreodată. Acesta a fost preţul mântuirii noastre.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO