„S-a sfârşit!” – De la moarte la viaţă
6. Descrie ultimele momente din viaţa lui Isus. Ce a vrut să spună El prin cuvintele „S-a sfârşit!”? Ce anume se sfârşise? Ioan 19,28-30
Deşi vrăjmaşul, Satana, împreună cu unii dintre conducători, au pus la cale în amănunt moartea lui Hristos, în momentul crucial, Isus Şi-a predat de bunăvoie viaţa în mâinile Tatălui: „Şi-a plecat capul şi Şi- a dat duhul” (Ioan 19,30). Versetul ne sugerează că El a adormit cu încrederea în bunătatea, bunăvoinţa şi dragostea Tatălui. El le spusese ucenicilor: „Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine” (Ioan 10,17.18). Apoi, când a sosit momentul, El a făcut exact ceea ce spusese.
„S-a sfârşit!” a însemnat că jertfa ispăşitoare desăvârşită a fost adusă o dată pentru totdeauna şi că cerul şi pământul s-au unit încă o dată prin ea. Planul de Mântuire, ţinut ascuns de veacuri, a fost atunci dezvăluit universului, prin moartea de bunăvoie a Fiului lui Dumnezeu pe cruce. Dumnezeu adusese jertfa, iar acum puterea ei ispăşitoare se află la dispoziţia oricărui om care avea să privească spre cruce ca spre singura cale de mântuire. Aşadar, sistemul jertfelor din Vechiul Testament a luat sfârşit. În clipa în care Isus a murit, perdeaua din templu s-a rupt, de sus până jos (Mat. 27,51; Marcu 15,38), arătând că Dumnezeu era acum prezent şi accesibil prin jertfa şi persoana Fiului Său preaiubit.
„S-a sfârşit!” a fost un strigăt de biruinţă. Domnul Isus a venit să-l înfrângă pe Satana şi a reuşit aceasta în slăbiciunea firii pământeşti şi în cadrul unei lupte pe viaţă şi pe moarte (Evr. 2,14). Nimicirea finală a lui Satana şi a îngerilor lui a fost stabilită la cruce.
Biruinţa aceasta a fost descoperită şi aprobată prin învierea Sa, când forţele răului nu au putut să Îl ţină pe Fiul lui Dumnezeu în mormânt. În dimineaţa aceea glorioasă de duminică, s-au împlinit cuvintele lui Isus: „Am putere s-o dau [viaţa], şi am putere s-o iau iarăşi; aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10,18). Isus este „Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” (Apoc. 1,18).
Ce speranţă ne inspiră faptul că Hristos Şi-a încheiat lucrarea la cruce? Ce ne spune aceasta despre încrederea pe care trebuie să o avem în El şi în ceea ce a făcut El pentru noi? Cum ar trebui să manifestăm această realitate în viaţa şi în purtarea noastră?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
