Primii ani
Aşa cum am subliniat deja, ştim foarte puţin cu privire la primii ani din viaţa Domnului Hristos. Biblia ne spune câte ceva despre naşterea Sa şi despre anii copilăriei, inclusiv despre vizita Sa la templu, la vârsta de doisprezece ani (vezi Luca 2). Dar aceasta este totul, până când este
botezat de Ioan, la începutul lucrării Sale publice, când avea „aproape treizeci de ani”( Luca 3,21-23). Cu toate acestea, este posibil să privim la viaţa Sa, aşa cum o cunoaştem, şi să tragem anumite concluzii logice cu privire la fundamentul spiritual care L-a susţinut. Dacă, din propria noastră experienţă, pornim de la premisa că stabilitatea şi puterea pe care le vedem în viaţa lui Isus, pe parcursul lucrării Sale publice, nu au apărut peste noapte şi nici nu au luat naştere din superficialitate, pe fondul unei lipse de profunzime, atunci ne vedem obiligaţi să concluzionăm că ele au fost rezultatul unei continue umblări cu Dumnezeu.
1. Reciteşte episodul vizitei lui Isus la templu (Luca 2,39-52). Ce descoperim în acest pasaj, care ne ajută să înţelegem temelia spirituală pe care a crescut Isus? Ce rol au avut părinţii în creşterea Sa?
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
Deşi pare de necrezut, aceste pasaje (împreună cu cele legate de naşterea Sa) sunt tot ce avem în legătură cu primii ani din viaţa lui Isus. Mai mult decât atât, cercetătorii Bibliei apreciază că marea majoritate a informaţiilor pe care ni le oferă raportul Evangheliei se concentrează asupra ultimei săptămâni din viaţa lui Isus – sunt relatări legate de patimile Sale, nu biografii ca atare. Ele au fost scrise cu un scop bine definit: acela de a arunca lumină asupra a două evenimente cruciale pentru credinţa creştină: taina naşterii lui Isus (Întruparea) şi semnificaţia morţii şi a învierii Lui. Între aceste două evenimente se desfăşoară viaţa Sa altruistă, de slujire şi de sacrificiu de Sine. Astfel, suntem îndreptăţiţi să presupunem că preocuparea şi consacrarea pe care le descoperim în lucrarea Sa publică sunt rodul unei relaţii cu Dumnezeu consecvente, profund personale şi intense.
Ce principii putem extrage din această istorie, pe care să le putem aplica la noi înşine şi la viaţa noastră spirituală?
