Încrederea în sine
În Grădina Eden, Eva a păcătuit pentru că s-a îndoit de Cuvântul
lui Dumnezeu. La baza faptei ei a stat convingerea că avea suficientă
înţelepciune ca să decidă ce era bine pentru ea. S-a încrezut în judecata ei.
Atunci când ne bizuim pe propria judecată şi nu pe Cuvântul lui Dumnezeu,
deschidem singuri uşa pentru o mulţime de probleme.
Istoria lui Saul descrie paşii către încumetare şi tragedia care urmează
atât de repede. Samuel l-a uns pe Saul ca împărat ales de Dumnezeu (1 Sam.
10,1). Apoi, i-a dat instrucţiuni specifice (vers. 8), dar Saul nu a ascultat.
5. Citeşte urmarea acestei istorii, în 1 Samuel 13,1-14. Ce a făcut Saul,
faptă care a dus, în cele din urmă, la căderea lui?
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Au existat trei paşi care l-au condus pe Saul, atât de curând după ce a
fost uns ca împărat, pe drumul încumetării. Niciunul dintre paşi nu a fost
chiar atât de rău în sine, dar ei au conţinut seminţele tragediei, pentru că
fiecare dintre ei a fost făcut independent de Dumnezeu. Observă etapele
în care s-a produs căderea lui Saul:
1. Saul a spus: „Am văzut” – că armata se împrăştia şi că Samuel nu
venise (vers. 11). Saul era presat de timp şi de circumstanţe, astfel că a
evaluat cu propriii ochi ceea ce se întâmpla.
2. Saul a trecut de la „am văzut” la „mi-am zis” – că filistenii aveau să
ne învingă (vers. 12). Ceea ce a văzut cu ochii lui a modelat apoi ceea ce a
spus sau a presupus, cu privire la situaţie.
3. Saul a trecut de la „mi-am zis” la „am îndrăznit” [„m-am simţit îndemnat”
– NKJV] – să aduc jertfa (vers. 12). Ceea ce a gândit Saul, a ajuns
acum să-i determine sentimentele şi hotărârile.
Toţi am trecut pe aici: ne încredem în ce vedem cu ochii noştri omeneşti
şi lucrul acesta ne face să ne bizuim pe judecata noastră omenească şi,
apoi, pe sentimentele noastre omeneşti. Iar în final, acţionăm pe baza
acestor sentimente.
De ce crezi că lui Saul i-a fost atât de uşor să-şi urmeze propria judecată, cu
toate că avea instrucţiunile clare ale lui Dumnezeu, care încă îi răsunau în urechi?
Dacă ştim că suntem atât de fragili şi că avem o cunoaştere nedesăvârşită a
realităţii, de ce continuăm să ne încredem în noi înşine? Ce putem face pentru
a învăţa să ne încredem în poruncile Domnului şi nu în noi înşine?
