În mâna mea n-aduc nimic

„El ne-a mântuit nu pentru faptele tăcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui.” Tit 3:5

Zece bărbaţi au venit să-L vadă pe Isus. Nouă dintre ei erau evrei şi unul era samaritean. Toţi aveau ceva in comun. Erau leproşi. Isus i-a trimis să se arate preotului la templu. Pe drum şi-au dat seama că fuseseră vindecaţi. Toţi au rupt-o la fugă – nouă către templu, şi unul înapoi către Isus. Samariteanul s-a întors să spună mulţumesc. Ni se spune că inimile celorlalţi nouă „n-au fost atinse de mila lui Dumnezeu” (Divina vindecare, p. 233).

Fariseul Simon deasemenea avusese lepră şi fusese vindecat de Isus, „Dar el nu-L primise pe Domnul ca Mântuitor personal.” Hristos Lumina Lumii, p. 557. Simon n-a simţit nevoia ca Isus să-i vindece sufletul decât atunci, la ospăţ, când Isus i-a spus pilda cu cei doi datornici. Atunci l-a acceptat pe Isus ca Mântuitor al său.

Doisprezece ucenici au fost trimişi ca evanghelişti. Unul dintre ei era Iuda. Isus „l-a dotat cu puterea de a vindeca pe bolnavi şi de a scoate demoni. Dar Iuda n-a ajuns acolo încât să se predea pe deplin Domnului.” Ibidem, p. 717.

Cât de mult i-ar place firii omeneşti ca relatările de genul acesta să fi fost omise din istoria biblică. Este mult mai firesc să ai un Dumnezeu care răsplăteşte cu binecuvântări marea ta credinţă, şi marea ta neprihănire. Adesea noi nu ne simţim prea confortabil în prezenţa unui Dumnezeu care face să cadă ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Matei 5:45. Dar darurile lui Dumnezeu izvorăsc din bunătatea Sa şi din dorinţa Sa de a ne binecuvânta potrivit cu nevoile noastre.

Studiind istoria biblică a vindecărilor, vei găsi exemple de vindecare a unor oameni care au avut o mare credinţă, cum ar fi sutaşul. Pe Isus L-a uimit credinţa acestui om. Dar găsim şi exemple de oameni care au fost vindecaţi fără să fi avut nici un pic de credinţă în Dumnezeu. Unii din cei vindecaţi erau buni, alţii erau răi. Singurul numitor comun era marea lor nevoie la care numai Isus putea răspunde, şi de asemenea faptul că ei veniseră la Isus fără a avea vreun merit care să-i recomande. Fariseii au sugerat lui Isus să vindece pe robul sutaşului deoarece acesta din urmă le zidise o sinagogă. Dar însăşi sutaşul a mărturisit că nu era vrednic. Pe măsură ce ajungem să cunoaştem dragostea lui Isus, noi Îi vom prezenta nevoile noastre şi nu presupusele noastre merite, şi ne vom încrede în El cu asigurarea că El va răspunde în modul cei mai potrivit cu înţelepciunea şi cu voia Sa.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden