Credință pe patul de suferință

„Şi El mi-a zis: ’Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” 2 Corinteni 12:9

În primul meu an de pastoraţie am fost chemat la patul unui om care se afla pe moarte. Pe atunci gândeam că dacă cineva credea cu destulă tărie în punerea mâinilor şi chemarea Numelui lui Isus asupra unui bolnav, acesta putea fi vindecat.

După ce ne-am rugat şi l-am uns, mi-am aruncat privirile în jur ca să găsesc un bătrân care ar fi avut curajul să facă lucrul acesta, dar când colo, către cine credeţi că erau aţintite toate privirile? Către mine! Mi s-a făcut negru în faţa ochilor. Nu mă simţeam în stare să fac aşa ceva. Am bâiguit câteva fraze pioase cum că Dumnezeu nu dă întotdeauna răspuns imediat la rugăciunile noastre şi m-am făcut nevăzut. Omul a murit şi mie mi se părea că-l omorâsem eu.

Probabil că nu există nici o altă ocazie în viaţa unui pastor când legătura sa personală cu Dumnezeu este pusă la probă mai mult decât atunci când i se cere să se roage pentru vindecarea unui bolnav. Mulţi oameni cred că factorul determinant în ascultarea rugăciunii de mijlocire pentru vindecarea unui bolnav constă în întregime în credinţa pe care o poate dovedi cel ce se roagă. De multe ori noi credem că dacă o rugăciune pentru vindecare nu este ascultată, aceasta s-a întâmplat din cauza faptului că cel ce a mijlocit n-a avut destulă credinţă.

Probabil că această idee îşi are originea în acele câteva întâmplări din viaţa lui Hristos când El a lăudat credinţa bolnavilor vindecaţi. Dar noi trebui să ne amintim întotdeauna că credinţa constă în a te încrede într-o Persoană şi nu în răspunsuri la diverse cereri.

Apostolul Pavel a cerut de trei ori ca Domnul să-l vindece, dar fără succes. Aceasta nu s-a întâmplat pentru că Pavel nu avea destulă credinţă; ci pentru că Dumnezeu a considerat că Pavel putea primi beneficii şi binecuvântări mai mari dacă i se dădea ocazia să depindă de puterea lui Dumnezeu în compensarea slăbiciunii sale.

Moise a avut o credinţă tare în Dumnezeu, şi totuşi Dumnezeu a refuzat să-i prelungească viaţa şi l-a chemat la odihnă. Dumnezeu avea binecuvântări mai mari pentru Moise. Rezultatul este că Moise e azi în ceruri. „Nici Enoh, care a fost înălţat la cer, nici Ilie care a fost ridicat într-un car de foc, n-au fost mai mari sau mai onoraţi decât Ioan Botezătorul care a pierit singur în închisoare.” Hristos Lumina Lumii, p. 225. Cel care are credinţă adevărată se încrede în Dumnezeu tot atât de mult la rău ca şi la bine.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden